Aproximativ patru milioane de oameni au fugit din Siria, iar sute de mii au ajuns în Europa. Pe fondul crizei din Uniunea Europeană, preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat primirea a 10.000 de imigranţi suplimentari în cursul anului bugetar 2015-2016.
„Criza refugiaţilor nu este doar o problemă europeană, este una a întregii lumi, avem obligaţii”, argumentat Obama.
Însă organizaţiile internaţionale consideră insuficientă contribuţia Statelor Unite.
„Există o nevoie disperată de ajutor care nu este onorată”, a reacţionat David Miliband, preşedintele Comitetului Internaţional de Salvare (IRC).
„Cifra de 10.000 de refugiaţi este dezolantă, pentru că nu este proporţională cu amploarea problemei; este necesară o reacţie globală mai eficientă”, a adăugat David Miliband, potrivit CBS News.
Pe de altă parte, opoziţia republicană din Statele Unite atrage atenţia că printre imigranţi s-ar putea număra terorişti.
„Problema este că principalul nostru obiectiv trebuie să fie protejarea Statelor Unite”, a declarat congresmanul republican Peter King.
„Ştiu că grupul terorist Stat Islamic va încerca să infiltreze membri printre refugiaţi, existând riscul de a intra terorişti în Statele Unite”, a spus King.
În replică, Preşedinţia Statelor Unite a dat asigurări că vor fi respectate standardele de securitate.