DeSantis afirmă că Partidul Republican va pierde alegerile dacă se va axa pe problemele lui Trump

Guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, înscris în cursa prezidenţială, a avertizat, luni, că Partidul Republican riscă să piardă scrutinul din 2024 dacă principalele teme se vor referi la situaţia legală a fostului preşedinte Donald Trump.

Urmărește
729 afișări
Imaginea articolului DeSantis afirmă că Partidul Republican va pierde alegerile dacă se va axa pe problemele lui Trump

"Dacă alegerile devin un referendum privind politicile (preşedintelui) Joe Biden şi eşecurile pe care le-am observat şi dacă noi prezentăm o viziune pozitivă asupra viitorului, vom câştiga scrutinul prezidenţial", afirmă Ron DeSantis într-un interviu acordat postului NBC News.

"În schimb, dacă alegerile nu se referă la data de 20 ianuarie 2025, ci la data de 6 ianuarie 2021" sau la documentele de la Mar-a-Lago, "dacă va fi un referendum despre aceste lucruri, atunci vom pierde", a subliniat Ron DeSantis, potrivit site-ului Axios.com.

Ron DeSantis este principalul adversar al lui Donald Trump în cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024.

Guvernatorul statului Florida a respins afirmaţiile lui Donald Trump, care pretinde că a câştigat în scrutinul din 2020. "Sigur că a pierdut. Joe Biden este preşedintele. Problema este că oamenii din presă şi din alte zone vor să pretindă că a fost scrutinul perfect", a subliniat Ron DeSantis.

Donald Trump, favorit pentru a reprezenta Partidul Republican în scrutinul prezidenţial din 2024, a fost inculpat săptămâna trecută în ancheta privind presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial desfăşurat în anul 2020. "Este vorba despre persecutarea unui adversar politic. Este vorba despre persecutarea unei persoane care conduce cu un avans foarte mare în scrutinul intern republican şi care îl devansează cu mult pe Biden. Iar, dacă nu îl poţi învinge, îl persecuţi sau îl pui sub acuzare. Aceste lucruri nu ar fi trebuit să se întâmple în America. Este o zi tristă pentru ţară, o stare de mizerie politică şi decădere. Eu nu am lăsat lucrurile în acest fel şi nu putem permite să se întâmple aşa ceva în America", a afirmat Trump.

Inculparea se referă la presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial desfăşurat în anul 2020. Donald Trump este vizat de patru capete de acuzare privind conspiraţie pentru comiterea de fraude împotriva instituţiilor guvernamentale, obstrucţionarea unei proceduri formale, tentativă de obstrucţionare a unei proceduri formale şi conspiraţie împotriva respectării unor drepturi. Trump a pledat nevinovat, iar echipa sa a denunţat un proces politic.

Trump a declarat că nu intenţionează să se retragă din cursa electorală prezidenţială nici măcar dacă va fi condamnat în diversele procese penale care îl vizează. Trump este vizat de acuzaţii suplimentare şi în procesul privind gestionarea documentelor clasificate în reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în statul Florida. Procurorii acuză că Trump şi colaboratori apropiaţi ai acestuia i-au cerut unui angajat de la complexul Mar-a-Lago ştergerea imaginilor înregistrate de sistemul video de supraveghere, în efortul de obstrucţionare a investigaţiei federale.

Noile acţiuni constituie continuarea de către Administraţia Joseph Biden "a tentativelor disperate şi eşuate de persecutare a preşedintelui Trump şi a colaboratorilor săi", pentru influenţarea scrutinului prezidenţial din 2024, a declarat un purtător de cuvânt al echipei electorale a lui Trump. Fostul preşedinte a pledat nevinovat în procesul gestionării documentelor clasificate. Avocaţii lui Trump au denunţat un proces politic şi o "situaţie specifică dictaturilor". Trump este inculpat şi într-un dosar separat, în statul New York, privind presupuse fraude cu fonduri electorale, inclusiv prin efectuarea de plăţi ilegale către o actriţă de filme pentru adulţi în campania electorală din 2016. Trump a pledat nevinovat şi în acest caz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
sua,
politică,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici