Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial / Alegătorii înscrişi pentru un sondaj CNN îl consideră câştigător pe Trump în dezbatere

  • Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024.
  • Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii indecişi.
  • Reacţia analiştilor după dezbatere: "O victorie clară pentru Trump"
  • Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al de al Treilea Război Mondial
  • Biden l-a acuzat pe Trump că vrea să scoată SUA din NATO şi să declanşeze un război mai amplu în Europa.
  • Trump a numit retragerea trupelor din Afganistan de către Biden "cea mai jenantă zi din istoria vieţii ţării noastre".
  • Sondaj CNN: Majoritatea celor care au urmărit dezbaterea spun că Trump a câştigat dezbaterea în faţa lui Biden
  • De ce ar fi greu ca Joe Biden să fie înlocuit în cursa pentru Casa Albă de către democraţi
Urmărește
49608 afișări
Imaginea articolului Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial / Alegătorii înscrişi pentru un sondaj CNN îl consideră câştigător pe Trump în dezbatere

Primele declaraţii ale lui Biden după încheierea dezbaterii

Odată ce dezbaterea dintre el şi Donald Trump s-a încheiat, Joe Biden a făcut primele declaraţii reporterilor: 

"Cred că ne-am descurcat bine", a declarat el reporterilor, scrie The Guardian.

Biden a afirmat, în faţa presei, că nu se simte îngrijorat cu privire la prestaţia sa din cadrul dezbaterii şi a continuat răspunsul în privinţa declaraţiilor false făcute de Donald Trump în cadrul confruntării. „Este greu să dezbatem un mincinos. The New York Times a subliniat că a minţit de 26 de ori".

Când a fost întrebat dacă este bolnav - asistenţii săi le-au spus reporterilor în timpul dezbaterii că Biden este răcit - Biden a spus: "Am o durere în gât".

Mai devreme, la o petrecere de vizionare a dezbaterii, Biden le-a spus susţinătorilor: "Uite, îl vom învinge pe acest tip şi am nevoie de voi pentru a-l învinge", a spus el, adăugând: "Voi sunteţi motivul pentru care America este la fel de bună ca noi".

AP: De ce ar fi greu ca Joe Biden să fie înlocuit în cursa pentru Casa Albă de către democraţi

Potrivit BBC şi CNN, analiştii politici au ajuns la o concluzie comună: prestaţia lui Joe Biden a fost slabă – având un discurs marcat, pe alocuri, de pauze stânjenitoare sau lăsarea ideilor în aer –, iar Donald Trump a fost mai stăpân pe ceea ce a vrut să puncteze. În aceste condiţii, în rândul democraţilor a apărut inclusiv întrebarea dacă Joe Biden ar trebui să fie retras din cursa pentru prezidenţiale.

Făcând abstracţie de prestaţia lui Biden la dezbaterea televizată, nu există nicio dovadă că actualul preşedinte american doreşte să îşi încheie campania. Associated Press arată de ce ar fi aproape imposibil pentru democraţi să îl înlocuiască pe Joe Biden dacă acesta nu alege, de unul singur, să se retragă.

Fiecare stat şi-a organizat deja alegerile primare prezidenţiale. Regulile democrate impun ca delegaţii pe care i-a câştigat Biden să rămână obligaţi să îl susţină la viitoarea convenţie naţională a partidului, cu excepţia cazului în care acesta le spune că se retrage din cursă.

Vicepreşedintele este contracandidatul lui Biden, dar asta nu înseamnă că ea îl poate înlocui în fruntea listei în mod implicit. De asemenea, Biden nu poate decreta ca ea să îl înlocuiască în cazul în care el decide brusc să părăsească cursa.

Aproximativ 8 din 10 spectatori ai dezbaterii spun că seara nu a avut niciun efect asupra alegerii lor pentru preşedinte

Aproximativ 8 din 10 alegători înregistraţi care au urmărit dezbaterea (81%) au afirmat pentru CNN că seara confruntării dintre rump şi Biden nu a avut niciun efect asupra alegerii lor pentru funcţia de preşedinte, potrivit unui sondaj CNN realizat de SSRS în rândul celor care au urmărit dezbaterea.

Alţi 14% au afirmat că dezbaterea i-a făcut să se mai gândească, dar nu i-a făcut să se răzgândească. 5% au afirmat că i-a făcut să se răzgândească cu privire la persoana cu care să voteze.

Procente aproximativ egale de susţinători ai lui Joe Biden şi Donald Trump au declarat că dezbaterea le-a schimbat părerea.

Sondaj CNN: Majoritatea celor care au urmărit dezbaterea spun că Trump a câştigat dezbaterea în faţa lui Biden

Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună. 

Înainte de dezbatere, aceiaşi alegători au declarat, cu 55% la 45%, că se aşteptau ca Trump să aibă o prestaţie mai bună decât Biden.

Dar rezultatele reprezintă o schimbare faţă de 2020, când Biden a fost văzut de observatorii dezbaterii ca fiind mai performant decât Trump în dezbaterile lor prezidenţiale. 

O majoritate de 57% dintre cei care au urmărit dezbaterea de joi seară au declarat că nu au încredere reală în capacitatea lui Biden de a conduce ţara, iar 44% că nu au încredere reală în capacitatea lui Trump de a face acest lucru. 

Sondajul CNN a fost realizat prin SMS cu 565 de alegători americani înregistraţi care au declarat că au urmărit dezbaterea de joi, iar rezultatele sondajului sunt reprezentative doar pentru opiniile celor care au urmărit dezbaterea. 

Prestaţia lui Biden, considerată „un dezastru”

Susţinătorii preşedintelui american Joe Biden au sperat că dezbaterea de joi seară va şterge temerile că acesta, în vârstă de 81 de ani, este prea bătrân pentru un nou mandat, însă vocea sa răguşită şi prestaţia sa pe alocuri ezitantă în faţa rivalului republican Donald Trump au făcut contrariul.

Atât Biden, cât şi Trump, 78 de ani, s-au confruntat cu îngrijorări legate de vârsta şi forma lor fizică în perioada premergătoare alegerilor din 5 noiembrie, dar acestea au cântărit mai greu pentru Biden, relatează Reuters.

Un strateg democrat care a lucrat la campania lui Biden din 2020 a numit prestaţia lui Biden un "dezastru".

Trump în schimb, conform specialiştilor, a evitat să răspundă multor întrebări şi a folosit în multe ocazii date incorecte sau parţial trunchiat.

Joe Biden a avut o prestaţie modestă în dezbatere de 90 de minute, în care a dat răspunsuri ezitante la întrebările moderatorilor şi s-a străduit să contracareze atacurile şi afirmaţiile parţial false ale lui Donald Trump.
 
Vocea preşedintelui american părea răguşită, iar răspunsurile sale au inclus ocazional pauze stânjenitoare.
 
Pe finalul dezbaterii, Biden şi-a revenit, în special atunci când l-a atacat pe Trump pentru incapacitatea sa de a accepta normele democratice. Trump a părut, de asemenea, să devină mai indisciplinat şi mai divagant pe măsură ce dezbaterea a avansat.
 
Cu toate acestea, momentele de forţă ale lui Biden şi de slăbiciune ale lui Trump au fost rare şi, în mod inevitabil, vor reaprinde preocupările legate de vârsta preşedintelui şi vor aduce problema în prim-planul campaniei.

Primele analize după dezbatere

Republicanii şi democraţii care au urmărit îndeaproape dezbaterea au făcut declaraţii pentru BBC.

Stephanie Murphy, un fost congresman democrat, spune pentru BBC că au fost momente în care Joe Biden şi-a arătat vârsta.

"A fost dificil să îl înţeleg", a spus acesta.

Dar, pe de altă parte, ea spune că Donald Trump a făcut comentarii care "nu erau chiar adevărate" şi care ar necesita "fact-checking". Ea a adaugat că a avut îngrijorări cu privire la refuzul lui Trump de a spune că va accepta rezultatul alegerilor.

Rodney Davis, un fost congresman republican, a declarat pentru BBC că dezbaterea a fost "o victorie clară pentru preşedintele Trump", adăugând că acesta s-a consolidat ca lider incontestabil.

"Din păcate pentru democraţii din toată America, formatul l-a ajutat pe preşedintele Trump", a spus el.

LIVE UPDATE Trump vs. Biden

Trump a folosit declaraţia finală pentru a-l ataca pe Biden
 
Trump a lansat un atac la adresa lui Joe Biden.
 
"Acest om este un plângăcios. Armata noastră nu-l respectă... Ucraina nu ar fi trebuit să se întâmple. Trăim în iad", a spus Trump, adăugând că ţara nu îl respectă. 
 
El a spus că adversarul său a reintrodus reglementări, a gestionat prost războiul din Orientul Mijlociu, relaţiile cu China şi asistenţa medicală.
 
"Suntem într-o naţiune falimentară, dar nu va mai fi falimentară - o vom face din nou măreaţă. Vă mulţumesc", a concis Trump

Declaraţia finală a lui Biden

A sosit momentul declaraţiilor finale, iar Joe Biden este primul. 
 
El începe prin a spune că a făcut "progrese semnificative" de la "dezastrul" preşedinţiei lui Donald Trump. 
 
El spune că se va asigura că SUA au un "sistem fiscal echitabil", afirmând că, dacă Trump este ales, va creşte impozitele. 
 
Inflaţia va fi, de asemenea, abordată, a spus el, precum şi preţurile ridicate la medicamente şi costul creşterii copiilor. 
 
"Vom continua să luptăm pentru a reduce inflaţia şi pentru a le oferi oamenilor o pauză", a conchis el. 

UPDATE Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al de al Treilea Război Mondial

Trump a luat în vizor politicile externe şi militare ale lui Biden, spunând că "suntem mai aproape de al Treilea Război Mondial decât îşi poate imagina cineva".

El a spus că dictatori precum Kim Jong Un din Coreea de Nord şi Xi Jingping din China nu îl respectă sau nu se tem de Biden.

Biden a răspuns aducând în discuţie articolul 5 al NATO, care este invocat atunci când o naţiune membră a NATO este atacată.

"Chiar acum este nevoie de noi", spune Biden. "Este nevoie de noi pentru a proteja lumea, deoarece propria noastră siguranţă este în joc".

El adaugă că alternativa - de a îi permite lui Putin să îşi desfăşoare atacul asupra Kievului fără rezistenţă - este cea care va duce la un război.

UPDATE Trump refuză să spună dacă va accepta rezultatele alegerilor

Moderatoarea Dana Bash l-a întrebat pe Trump dacă va accepta rezultatele alegerilor, iar în loc să răspundă, Trump s-a eschivat mai mult sau mai puţin de la întrebare, divagând despre o varietate de lucruri.

"Veţi promite în această seară că, odată ce toate contestaţiile legale au fost epuizate, veţi accepta rezultatele acestor alegeri, indiferent de cine câştigă? Şi veţi spune chiar acum că violenţa politică sub orice formă este inacceptabilă?" a întrebat Bash.

"Ei bine, nu ar trebui să spun asta, dar, desigur, cred că este total inacceptabil", a spus Trump, aparent ca răspuns la întrebarea despre violenţa politică.

Dar el a avut mai multe dificultăţi în a răspunde dacă ar accepta alegerile şi nu şi-a finalizat niciodată răspunsul:

"Dar răspunsul este, dacă alegerile sunt corecte, libere, şi îmi doresc asta mai mult decât oricine, şi o să vă spun ceva, îmi doresc să fie un mare preşedinte, pentru că nu aş fi aici acum. Aş fi într-unul din multele mele locuri, bucurându-mă".

El a continuat apoi să-l atace pe Biden şi să-l acuze că a pus ţara pe calea unui al treilea război mondial.

UPDATE Subiectul vârstei lui Joe Biden a revenit în actualitate, iar preşedintele în vârstă de 81 de ani a fost întrebat cum ar răspunde îngrijorărilor legate de faptul că ar putea să se ocupe de "cea mai grea funcţie din lume" până la 86 de ani.

El a spus că şi-a petrecut jumătate din carieră fiind criticat pentru că este "cea mai tânără persoană din politică", subliniind că a fost a doua cea mai tânără persoană aleasă vreodată în Senat.

El subliniază că Trump este cu doar trei ani mai tânăr decât el şi spune că este "mult mai puţin competent".

UPDATE Trump a ignorat şi întrebarea privind costurile de creştere a copiilor

Dezbaterea a trecut la costurile de creştere a copiilor, dar Donald Trump a ignorat complet întrebarea.

În schimb, el s-a dezlănţuit cu privire la puterea lui Joe Biden, susţinând că acesta nu a concediat pe nimeni de când este preşedinte.

"Este cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre, ne-a distrus ţara. Dacă va câştiga alegerile, ţara noastră nu are nicio şansă să iasă din acest impas", a spus Trump.

Biden a ripostat:

"Suntem cea mai admirată ţară din lume. Suntem Statele Unite ale Americii. Nu există nimic peste capacitatea noastră. Avem cea mai bună armată din istoria lumii, cea mai bună din istoria lumii. Nimeni nu crede că suntem slabi. Nimeni nu vrea să se pună cu noi, nimeni".

UPDATE Biden şi Trump sunt întrebaţi ce planuri au pentru protejarea mediului

Candidaţii au fost chestionaţi cu privire la climă - Trump şi-a folosit mare parte din timp vorbind despre alt subiect - imigraţie.

"Veţi lua vreo măsură în calitate de preşedinte pentru a încetini criza climatică?" îl întreabă Dana Bash pe Donald Trump.

Trump ignoră întrebarea şi revine la migraţie pentru mai mult de jumătate din timpul alocat.

Atunci când gazda CNN îl presează să răspundă la întrebarea acesteia, el spune că doreşte "apă şi aer imaculat de curat", dar, din nou, nu reuşeşte să schiţeze niciun plan.

Joe Biden spune că Trump nu a făcut "absolut nimic" pentru mediu, menţionând decizia predecesorului său de a retrage SUA din acordurile climatice de la Paris - decizie pe care a anulat-o când a preluat funcţia.

UPDATE Prestaţia preşedintelui Joe Biden este probabil una dintre cele mai mari temeri ale echipei sale de campanie, spun analiştii.

Scuzele pentru prestaţia slabă a lui Biden circulă deja, surse spunându-le celor de la NBC că preşedintele american este răcit.

Echipa de campanie a lui Biden urmăreşte, în timp real, reacţia publicului la această dezbatere şi încercă să limiteze daunele pe care i le provoacă lui Biden în sondaje, încercând să controleze povestea sau, cel puţin, să o interpreteze.

UPDATE Câteva dintre cele mai importante declaraţii de până acum:

  • Trump a susţinut că creşterea numărului de locuri de muncă în timpul preşedinţiei lui Biden a fost cauzată de "revenirea" după închiderea pandemiei. Dar locurile de muncă câştigate nu au fost toate poziţii de "revenire" - oamenii nu s-au întors pur şi simplu la rolurile lor anterioare.
  • Candidaţii şi-au aruncat vina asupra inflaţiei, Biden afirmând că economia pe care a moştenit-o este parţial responsabilă. Trump, în replică, a spus că Biden nu a moştenit "aproape nicio inflaţie".
  • Trump a numit retragerea trupelor din Afganistan de către Biden "cea mai jenantă zi din istoria vieţii ţării noastre".
  • Trump a spus că nu va bloca accesul la medicamentele pentru avort dacă va fi ales, reiterându-şi poziţia conform căreia reglementările privind avortul ar trebui să fie decise de state. Biden a ripostat, spunând că lăsarea avortului la latitudinea statelor este ca şi cum ar lăsa protecţia drepturilor civile la latitudinea statelor.
  • Biden a numit răsturnarea cazului Roe v. Wade un "lucru teribil" şi a respins afirmaţiile lui Trump conform cărora acest caz istoric a permis medicilor să ucidă copii "în luna a noua", spunând: "Pur şi simplu nu este adevărat".
  • În ceea ce priveşte frontiera, Biden a prezentat un acord bipartizan pe care l-a negociat şi care a fost respins în Senat. De asemenea, el a subliniat politica lui Trump de separare a familiilor.
  • Trump l-a adus în discuţie pe Hunter Biden în timpul unei discuţii despre raportul conform căruia Trump i-a numit pe veterani "fraieri şi rataţi" în timpul mandatului său de preşedinte.
  • Întrebat despre acţiunile şi inacţiunile sale din 6 ianuarie, Trump a încercat să evite întrebarea, încercând în schimb să îndrepte atenţia către planurile sale de campanie.

UPDATE Trump evită să răspundă la întrebările despre rolul său în insurecţia din 6 ianuarie 2021

Trump a fost întrebat direct despre rolul său în insurecţia din 6 ianuarie, în timpul căreia susţinătorii săi au intrat în Capitoliu într-un efort de a-l împiedica pe Biden să devină preşedinte.

Fostul preşedinte nu a avut prea multe lucruri substanţiale de spus în răspuns, încercând în schimb să îndrepte atenţia către planurile sale de campanie:

"Permiteţi-mi să vă povestesc despre 6 ianuarie. Pe 6 ianuarie, am avut o graniţă grozavă. Nu trecea nimeni, foarte puţini. La 6 ianuarie, eram independenţi energetic. La 6 ianuarie, am avut cele mai mici taxe din istorie. Aveam cele mai puţine reglementări. La 6 ianuarie, eram respectaţi în întreaga lume, peste tot în lume. Eram respectaţi".

UPDATE Biden l-a atacat pe Trump, numindu-l "infractor condamnat"

Joe Biden l-a atacat pe Donald Trump, subliniind recentele sale probleme penale şi numindu-l "condamnat penal".

"Singura persoană de pe această scenă care este un infractor condamnat este omul la care mă uit chiar acum", a spus Biden uitându-se la fostul preşedinte.

Trump ripostează, lovind în problemele juridice în care s-a aflat recent fiul Biden, Hunter.

"Când vorbeşte despre un infractor condamnat, fiul său este un infractor condamnat la un nivel foarte înalt", a spus Trump.

"Joe ar putea fi un infractor condamnat cu toate lucrurile pe care le-a făcut. A făcut lucruri oribile", a adaugat el.

UPDATE "Biden este mai rău decât şi-au imaginat majoritatea analiştilor"

Un număr tot mai mare de specialişti politici din SUA vin cu comentarii ce semnalează gafele şi pauzele lui Biden din dezbatere.

UPDATE Orientul Mijlociu. Războiul Israel - Hamas

Un alt aspect cheie în dezbatere este poziţia celor doi faţă de criza din Orientul Mijlociu.

Joe Biden a fost întrebat ce mijloace de presiune ar putea folosi pentru a aduce ostaticii acasă.

El a adus în discuţie acordul pe care l-a prezentat în mai, propunând o încetare a focului şi un schimb de ostatici.

"Am salvat Israelul", a spus Biden, făcând referire la sprijinul continuu din partea guvernului său şi la apărarea organizată împotriva unui atac aerian iranian masiv.

Donald Trump a fost invitat să răspundă şi a criticat modul în care adversarul său a gestionat criza din Orientul Mijlociu.

"A devenit un palestinian, dar ei nu-l plac pentru că este un palestinian foarte rău. Este unul slab", a spus Trump.

UPDATE Fostul preşedinte Donald Trump şi-a asumat meritele pentru creşterea cheltuielilor militare ale ţărilor NATO. Însă cheltuielile militare ale NATO au crescut substanţial în timpul preşedinţiei lui Joe Biden, după invazia Rusiei în Ucraina în 2022.

Potrivit secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, 23 din cele 32 de naţiuni ale NATO investesc în prezent cel puţin 2% din PIB în apărare.

Aceasta în comparaţie cu doar trei naţiuni NATO în 2014. "Europenii fac mai mult pentru securitatea lor colectivă decât în urmă cu doar câţiva ani", a declarat Stoltenberg într-un discurs recent la Washington.

UPDATE Biden a ripostat la propunerea lui Trump pentru Ucraina, acuzându-l că vrea să scoată SUA din NATO şi să declanşeze un război mai amplu în Europa.

"Nu am auzit niciodată atâta prostie. Acesta este un tip care vrea să iasă din NATO", a spus Biden.

"Ce se întâmplă dacă, de fapt, Putin continuă? Avem un acord .... conform articolului cinci, atacul asupra unuia este un atac asupra tuturor. Dacă vreţi să declanşaţi războiul nuclear, despre care se tot vorbeşte, daţi-i drumul, lăsaţi-l pe Putin să intre şi să controleze Ucraina, apoi să treacă la Polonia şi alte locuri. Ce se va întâmpla atunci?", a adăugat actualul preşedinte.

UPDATE Biden avertizează că, dacă Putin câştigă războiul, există riscul ca acesta să atace şi alte ţări, precum Polonia şi Belarus.

UPDATE Trump a afirmat că va rezolva războiul din Ucraina "rapid, înainte de a prelua oficial mandatul"

Donald Trump a susţinut că ar putea rezolva invazia Rusiei în Ucraina înainte de preluarea mandatului, presupunând că va câştiga alegerile din noiembrie.

"Voi rezolva războiul dintre Putin şi Zelenski în calitate de preşedinte ales înainte de preluarea mandatului pe 20 ianuarie", a declarat Trump.

UPDATE Trump: Biden a "încurajat" Rusia să invadeze Ucraina

Trecând la războiul din Ucraina, candidaţii sunt întrebaţi dacă termenii lui Vladimir Putin pentru a pune capăt conflictului sunt acceptabili.

Preşedintele rus a declarat că va pune capăt războiului dacă Ucraina îşi retrage oferta de a adera la NATO şi dacă i se permite să păstreze teritoriile pe care trupele sale le-au revendicat deja.

Trump este primul care răspunde, luând în vizor modul în care Biden a gestionat problema.

"În ceea ce priveşte Rusia şi Ucraina, dacă am fi avut un preşedinte adevărat, un preşedinte respectat de Putin, atunci acesta nu ar fi invadat niciodată Ucraina", spune el.

"De fapt, cred că el [Biden - n.r.] a încurajat Rusia să intre [în Ucraina]", adaugă el.

Întrebat ce părere are despre comentariile lui Trump, Biden a răspuns: "Nu am auzit niciodată atâtea prostii în viaţa mea".

UPDATE Biden a avut un moment destul de lung de ezitare încercând să-şi aducă aminte despre ce vorbea – "Medicare....", un program care îi vizează pe americanii de peste 65 de ani.

Comentatorii au subliniat că mulţi americani vor aştepta dezbaterea pentru a vedea dacă Biden, 81 de ani, are capacitatea cognitivă pentru a conduce ţara.

UPDATE Candidaţii se ciocnesc pe tema avortului şi a Roe v Wade

Donald Trump spune că nu va bloca decizia Curţii Supreme de a aproba medicamentele pentru avort.

"Sunt de acord cu decizia lor", spune el.

El apără apoi anularea hotărârii istorice Roe v Wade, susţinând că "toată lumea", indiferent de convingerile politice, dorea ca statele să aibă putere în această privinţă. 

"Texasul este diferit, Florida este diferită, dar toate îşi iau propriile decizii chiar acum", spune fostul preşedinte.

Joe Biden este următorul care ia cuvântul şi spune imediat că decizia a fost îngrozitoare.

"A fost un lucru teribil ceea ce aţi făcut".

Solicitat să precizeze unde doreşte să vadă limite legale privind momentul în care o femeie poate întrerupe o sarcină, el spune: "Susţin Roe v Wade".

El promite să restabilească hotărârea. 

Trump face o afirmaţie dură despre faptul că aceasta înseamnă că oamenii ar putea întrerupe sarcina în luna a noua, ceea ce îl face pe Biden să spună ferm: "Este o minciună".

UPDATE Fostul preşedinte a trecut la atacarea lui Biden cu privire la ceea ce a spus el a fost o erodare a poziţiei globale a Americii în timpul preşedinţiei sale - înainte de a trece la alte probleme:

"Nu mai suntem respectaţi ca ţară. Nu ne mai respectă conducerea. Ei nu mai respectă Statele Unite. Suntem ca o naţiune din lumea a treia. Între înarmarea alegerilor sale, încercarea de a-şi urmări adversarul politic, toate lucrurile pe care le-a făcut, am devenit ca o naţiune din lumea a treia şi este păcat de daunele pe care le-a făcut ţării noastre".

Donald Trump şi-a susţinut reducerea impozitelor, despre care a afirmat în mod fals că a fost cea mai mare din istorie. În dolari ajustaţi în funcţie de inflaţie, aceasta a fost a patra cea mai mare din 1940, potrivit PolitiFact.

De asemenea, el a susţinut că este pregătit să înceapă să plătească datoriile. Potrivit raportului recent al Comitetului non-profit pentru un buget federal responsabil, Trump a creat de două ori mai multe datorii (8,4 miliarde de dolari) decât Biden (4,3 miliarde de dolari).

UPDATE Dezbaterea a început cu un subiect puternic - economia

Biden a fost criticat în timpul preşedinţiei sale pentru starea economiei, americanii confruntându-se cu o inflaţie ridicată şi un cost al vieţii ridicat.

Întrebat ce le-ar spune celor care consideră că situaţia lor s-a înrăutăţit sub conducerea sa, acesta a dat vina pe Donald Trump pentru starea în care a lăsat economia când a părăsit funcţia.

"Aveam o economie care era în cădere liberă. Pandemia a fost gestionată atât de prost... economia s-a prăbuşit", a spus Biden.

"Ceea ce trebuia să facem era să încercăm să punem din nou lucrurile la punct. Este exact ceea ce am început să facem".

Biden a spus că "mai sunt multe de făcut", iar Trump "nu a făcut mare lucru" în timpul preşedinţiei sale.

"În momentul în care a plecat, lucrurile au rămas în haos", adaugă el.

Evident, Donald Trump nu este de acord.

"Am avut cea mai bună economie din istoria ţării noastre. Nu ne-am descurcat niciodată atât de bine. Toată lumea a fost uimită de asta. Alte ţări ne copiau. Am fost loviţi de Covid şi, atunci când am făcut-o, am cheltuit banii necesari pentru a nu ajunge într-o Mare Criză, precum cea din 1929. Am făcut o treabă grozavă. Am primit o mulţime de credite pentru economie, o mulţime de credite pentru armată şi fără războaie şi atât de multe alte lucruri", a spus fostul preşedinte.

UPDATE Biden şi Trump nu îşi strâng mâinile

Preşedinţii Biden şi Trump nu şi-au strâns mâinile la începutul dezbaterii. Poate părea o rupere de tradiţie, dar s-a mai întâmplat de câteva ori.

Dezbaterile prezidenţiale din 2020 au avut loc în timpul pandemiei COVID-19, iar cei doi bărbaţi nu şi-au strâns mâna nici atunci.

Şi în timpul unei dezbateri între Trump şi candidata democrată Hillary Clinton în 2016, nu a existat nicio strângere de mână cordială.

UPDATE 04:00 Biden şi Trump au urcat pe scenă pentru o dezbatere care ar putea defini cursa prezidenţială din 2024

Jake Tapper şi Dana Bash de la CNN vor modera confruntarea de 90 de minute, care va include două pauze publicitare, potrivit televiziunii.
 
Candidaţii, ale căror microfoane vor fi închise atunci când nu vorbesc, vor avea la dispoziţie două minute pentru răspunsuri şi un minut pentru replici.
 
Ca o abatere de la tradiţie, nu va exista public spectator când cei doi se vor confrunta. Într-o scrisoare adresată la jumătatea lunii mai Comisiei pentru dezbateri prezidenţiale, campania lui Biden a susţinut că dezbaterile "ar trebui să se desfăşoare în beneficiul alegătorilor americani ... nu ca divertisment pentru un public prezent ... care consumă timpul preţios al dezbaterii cu spectacole zgomotoase de aprobare sau huiduieli".
 
Conform analiştilor principalele teme din dezbatere vor fi
  • Economie, inflatie, piaţa muncii, costul vietii
  • Starea armatei americane
  • Războaiele din Ucraina şi Israel
  • Dreptul la avort
  • Imigratie, securitatea la frontiere
  • Democratia
  • Războiul cultural/educatie
  • Procesele lui Trump
  • Vârsta lui Biden
Următoarea dezbatere confirmată, care va fi găzduită de ABC, este programată să aibă loc pe 10 septembrie.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici