Directorul Europol, extrem de preocupat de riscul atacurilor teroriste la Euro 2016, în Franţa

Rob Wainwright, directorul Agenţiei europene a poliţiei (Europol), a exprimat preocupare că membri ai grupurilor teroriste ar putea comite atacuri cu ocazia Campionatului european de fotbal Euro 2016, programat în Franţa în perioada iunie-iulie.

Urmărește
633 afișări
Imaginea articolului Directorul Europol, extrem de preocupat de riscul atacurilor teroriste la Euro 2016, în Franţa

Directorul Europol, extrem de preocupat de riscul atacurilor teroriste la Euro 2016, în Franţa (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Sunt extrem de preocupat de Campionatul european de fotbal. Este o ţintă atractivă pentru terorişti", a declarat Rob Wainwright într-un interviu acordat ziarului german Die Welt.

"Este şocant de uşor să ataci obiective precum cafenele, restaurante sau săli de concerte", a amintit Rob Wainwright, referindu-se la atentatele comise pe 13-14 noiembrie 2015 la Paris, soldate cu 130 de morţi şi revendicate de organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic.

Senatul francez a dispus prelungirea stării de urgenţă până la sfârşitul lunii iunie, în contextul Campionatului european de fotbal şi competiţiei ciclistice Turul Franţei.

Euro 2016 începe în 10 iunie şi va dura aproximativ o lună.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici