Doi morţi şi trei răniţi la o firmă din California, în urma unui atac armat

Un angajat al unei firme din Fresno, în statul California, a deschis focul asupra unor colegi marţi, omorând o persoană şi rănind alte trei, după care s-a sinucis, relatează un blog CNN.

Urmărește
110 afișări
Imaginea articolului Doi morţi şi trei răniţi la o firmă din California, în urma unui atac armat

Doi morţi şi trei răniţi la o firmă din California, în urma unui atac armat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Poliţia a anunţat decesul atacatorului şi unei victime, precizează blogul This Just In.

Firma, identificată de către autorităţi ca Apple Valley Farms, este cunoscută sub numele de Valley Proteins. CNN a încercat să contacteze Apple Valley Farms, dar i-a răspuns un robot care a anunţat o "stare de urgenţă" şi că firma a fost închisă marţi. Pe site-ul său, Valley Proteins anunţă că dezvoltă hrană pentru animale de companie.

Presupusul atacator a fost găsit în afara firmei, cu o rană prin împuşcare la nivelul capului, a anunţat poliţia anterior. Victima sa, care se afla într-o stare gravă, o femeie în vârstă de 32 de ani, a fost găsită de asemenea în afara firmei, cu o rană la nivelul spatelui.

Alţi doi răniţi, în stare gravă, au fost găsiţi în interiorul sediului firmei. Unul, un bărbat în vârstă de 34 de ani, părea că prezintă o rană la nivelul capului, celălalt, un bărbat în vârstă de 28 de ani, a fost împuşcat la nivelul gâtului, potrivit poliţiei.

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, care prezenta o rană la nivelul capului, a fost pronunţat mort la scena atacului. Presupusul atacator, Lawrence Jones, a lucrat pentru Apple Valley Farms timp de 14 luni, a precizat poliţia. Potrivit unui coleg, când acesta a venit la serviciu marţi dimineaţa, "nu părea să fie el însuşi", a declarat şeriful din Fresno, Jerry Dyer. După aproximativ trei ore şi jumătate, el a scos un pistol şi a deschis focul, împuşcând patru persoane.

Autorităţile nu erau în măsură să spună ce a provocat atacul. La momentul respectiv, în sediul firmei se aflau aproximativ 30 de muncitori, potrivit poliţiei. Community Regional Medical Center a declarat pentru CNN că a primit patru pacienţi de la Apple Valley Farms.

Potrivit autorităţilor, Jones are un cazier impresionant.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici