Donald Trump a pledat nevinovat la toate cele 34 de capete de acuzare, au declarat surse judiciare.
Şedinţa a fost coordonată de judecătorul Juan Merchan. După ce a fost identificat formal la sediul Parchetului din Manhattan, Trump a ajuns în sala instanţei judiciare, în aceeaşi clădire, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile de către echipa procurorului din Manhattan, Alvin Bragg.
Donald Trump a fost pus sub acuzare, săptămâna trecută, de o instanţă judiciară din oraşul New York într-un caz privind plăţi ilegale făcute în campania electorală din 2016. Acuzaţiile formulate la cererea procurorului Alvin Bragg vizează presupusa furnizare de informaţii false despre plăţi ilegale efectuate în campania electorală din 2016 către o femeie care pretindea că a avut o relaţie cu Donald Trump.
Judecătorul a stabilit următorul termen pentru 4 decembrie 2023, iar procesul ar putea începe în ianuarie 2024.