Donald Trump: Eliberarea Europei de tiranie în cel de-al Doilea Război Mondial a confirmat legătura între SUA şi Marea Britanie

Eliberarea a milioane de oameni aflaţi sub jugul tiraniei în cursul celui de-al Doilea Război Mondial a "pecetluit pentru eternitate" legătura între Statele Unite şi Marea Britanie, a declarat preşedintele SUA, Donald Trump, la un dineu privat organizat la Palatul Buckingham, potrivit Casei Albe.

Urmărește
680 afișări
Imaginea articolului Donald Trump: Eliberarea Europei de tiranie în cel de-al Doilea Război Mondial a confirmat legătura între SUA şi Marea Britanie

Donald Trump: Eliberarea Europei de tiranie în cel de-al Doilea Război Mondial a pecetluit legătura SUA-M.Britanie

Liderul de la Casa Albă a mai afirmat că cele două naţiuni împărtăşesc valori comune care le vor unii şi în viitor, inclusiv libertate, suveranitate, autodeterminare, stat de drept.

"În numele tuturor americanilor, închin un pahar pentru prietenia veşnică a popoarelor noastre, vitalitatea naţiunilor noastre şi pentru domnia lungă, preţuită şi cu adevărat remarcabilă a Majestăţii Sale, Regina. Mulţumesc", a adăugat Trump.

La rândul său, regina Elizabeth a II-a Marii Britanii a vorbit despre securitate şi legătura între cele două naţiuni.

"În această seară (luni n.red.), sărbătorim o alianţă care a ajutat la asigurarea siguranţei şi prosperităţii ambelor popoare timp de zeci de ani şi care cred că va dăinui mulţi ani de acum încolo", a spus regina.

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi Prima doamnă, Melania Trump, au fost primiţi luni de regina Elizabeth, la Palatul Buckingham, în prima zi a vizitei de stat în Marea Britanie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici