Prima pagină » Știri externe » Donald Trump promite sprijin „cu fermitate” pentru Finlanda în fața unei posibile agresiuni din partea Rusiei

Donald Trump promite sprijin „cu fermitate” pentru Finlanda în fața unei posibile agresiuni din partea Rusiei

Donald Trump susține Finlanda în caz de atac al Rusiei, declarând că va interveni „cu fermitate” pentru a apăra aliatul NATO.
Donald Trump promite sprijin „cu fermitate” pentru Finlanda în fața unei posibile agresiuni din partea Rusiei
Foto: Hepta via Mediafax Foto

Afirmația a fost făcută joi, în cadrul unei întâlniri oficiale la Casa Albă cu președintele finlandez Alexander Stubb, potrivit publicației Kyiv Independent.

Întâlnirea a avut ca teme principale cooperarea în cadrul NATO, securitatea regională, situația din Ucraina și perspectivele de pace în conflictele internaționale actuale. Răspunzând unui jurnalist finlandez, Donald Trump a reafirmat angajamentul SUA față de apărarea Finlandei, subliniind că națiunea nordică este „un aliat valoros” și „are una dintre cele mai puternice armate”.

„Da, aș face-o. Sunt membri NATO, sunt oameni minunați (…) cu siguranță vom fi acolo să vă ajutăm”, a spus Trump.

Întrebat cum anume ar sprijini Finlanda, liderul american a răspuns scurt: „cu fermitate”.

Pe fondul tensiunilor tot mai mari din regiunea nordică și a frontierelor directe cu Rusia, Statele Unite și Finlanda au anunțat și un parteneriat strategic pentru construcția a 11 spărgătoare de gheață. Patru dintre acestea vor fi construite în șantiere navale finlandeze, iar restul de șapte în SUA, cu expertiza tehnică oferită de Finlanda. Proiectul vizează consolidarea securității în zona Arctică și contracararea influenței Rusiei și Chinei.

Președintele Alexander Stubb a subliniat că Finlanda rămâne un susținător ferm al Ucrainei și că speră ca, după un posibil armistițiu între Israel și Gaza, următoarea prioritate diplomatică a lui Trump va fi găsirea unei soluții de pace pentru conflictul ruso-ucrainean.

„Ucraina va fi următorul acord de pace al președintelui Donald Trump”, a declarat Stubb, exprimându-și încrederea în implicarea activă a SUA.

Finlanda a aderat oficial la NATO în 2023, ca reacție la invazia rusă în Ucraina, marcând un viraj strategic în politica sa de apărare. Țara are o frontieră terestră de aproximativ 1.300 de kilometri cu Rusia și a intensificat cooperarea militară cu partenerii occidentali.