Donald Trump a confirmat că va fi audiat în investigaţia privind practicile de afaceri, pe care a numit-o drept „vânătoare de vrăjitoare”. „Eu şi măreaţa mea companie suntem atacaţi din toate părţile”, a afirmat Trump.
Letitia James, procurorul general al statului New York, încearcă de mai multe luni să îl audieze pe Donald Trump şi pe copiii acestuia, Donald Trump jr. şi Ivanka Trump, în legătură cu practicile Organizaţiei Trump.
Investigaţia vizează evaluările activelor Organizaţiei Trump, suspectată de „activităţi financiare frauduloase şi de inducere în eroare”. Concret, Organizaţia Trump, din care fac parte companiile deţinute de familia fostului preşedinte, este suspectată că a amplificat artificial valoarea activelor pentru a obţine credite şi poliţe de asigurare şi a redus valoarea activelor pentru a evita plata unor taxe.
Investigaţia nu are legătură cu descinderile agenţilor Biroului Federal de Investigaţii (FBI) la reşedinţa lui Donald Trump din Mar-a-Lago, Florida.