Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a confirmat, pentru gandul.info şi MEDIAFAX, autenticitatea documentului, fără a face alte precizări.
„Din nefericire, lipsa de informaţii despre dinamica politicii interne din România a determinat ca publicaţia să fie implicată într-o acţiune politică. Aceste acuzaţii nefondate apar într-un moment tensionat şi obiectivul nu este decât cel de a pune presiune în dezbaterea politică internă din România. Vă informăm că, în acest moment, există o disputa legală între Guvern şi preşedintele României referitor la cine este responsabil legal de reprezentarea ţării la Consiliul European care va avea loc la finalul lunii iulie (iunie-n.r.). Intenţia autorilor atacului, care nu îşi asumă responsabilitatea publică pentru acţiunile lor, este în principal de a deturna caracterul disputei interne privind reprezentarea României la Consiliul European într-o manieră care să fie favorabilă preşedintelui în exerciţiu, Traian Băsescu”, se arată în scrisoarea despre care Nature afirmă că a primit-o de la Biroul de presă al Guvernului României.
Executivul aminteşte în document în acelaşi timp că autorii din care s-a inspirat premierul sunt menţionaţi în bibliografia lucrării sale de doctorat.
Revista a publicat scrisoarea într-un update la ştirea iniţială în care Victor Ponta era acuzat de plagiat şi a subliniat şapte greşeli de limbă engleză în documentul oficial. Cele mai numeroase greşeli sunt dezacordurile, dar revista a remarcat şi folosirea improprie a unor termeni sau scrierea greşită a unor cuvinte.
O greşeală neremarcată însă de revistă este indicarea greşită de către Guvern a datei viitorului Consiliu European. Potrivit scrisorii Executivului, viitorul Consiliu ar avea loc „la finalul lunii iulie”, când de fapt data reuniunii este 28 iunie.
Premierul Victor Ponta a fost acuzat, marţi, de plagiat de revista Nature, care a susţinut că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.
Înainte de aceste acuzaţii, preşedintele Traian Băsescu a făcut referiri ironice, în câteva rânduri, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta. Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunţat, măcar telefonic, înainte de şedinţa de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea şefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect, şi adăugând: „Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!”.