Morsi este dispus să amâne referendumul dacă opoziţia va accepta ca textul să fie supus plebiscitului şi după expirarea termenului de două săptămâni prevăzut în prezent de lege, a explicat Mekki.
Manifestanţii care cer demisia preşedintelui Egiptului, Mohamed Morsi, au trecut, vineri după-amiază, de gardul de sârmă ghimpată din jurul Palatului prezidenţial din Cairo, însă militarii îi împiedică să pătrundă în complex.
Peste 10.000 de persoane s-au adunat în jurul Palatului prezidenţial, unde sunt staţionate tancuri.
„Vom recurge la toate mijloacele pentru a obţine căderea regimului”, a spus Ahmed Dewedar, un tânăr manifestant venit în Piaţa Tahrir, unde opoziţia protestează de două săptămâni.
În Piaţa Tahrir este o banderolă pe care scrie: „Jos Adolf Morsi, jos noul Hitler”.
Protestatarii cer abrogarea decretului emis de preşedinte pe 22 noiembrie, prin care acesta îşi sporeşte prerogativele.