Emiratele Arabe Unite au bombardat poziţii ale miliţiilor islamiste în Libia - oficiali americani

Emiratele Arabe Unite au efectuat în secret atacuri aeriene împotriva miliţiilor islamiste din Libia, au anunţat luni doi oficiali americani, citaţi de AFP.

Urmărește
1491 afișări
Imaginea articolului Emiratele Arabe Unite au bombardat poziţii ale miliţiilor islamiste în Libia - oficiali americani

Emiratele Arabe Unite au bombardat poziţii ale miliţiilor islamiste în Libia - oficiali americani (Imagine. AFP/ Mediafax Foto)

"Emiratele Arabe Unite au efectuat aceste raiduri", a declarat unul dintre aceşti oficiali, care s-a exprimat sub protecţia anonimatului, confirmând o informaţie a cotidianului The New York Times.

Statele Unite nu au participat nici direct, nici indirect la aceste raiduri, au subliniat cei doi oficiali.

Potrivit The New York Times, primele atacuri au avut loc în urmă cu o săptămână, la Tripoli, împotriva unor poziţii ale miliţiilor islamiste.

Aceste bombardamente aveau scopul de a împiedica miliţiile să ocupe aeroportul din Tripoli.

Potrivit surselor citate, Emiratele au utilizat aparatele şi echipamentele lor pentru efectuarea acestor raiduri, în timp ce Egiptul le-a pus la dispoziţie baze aeriene.

Totuşi, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, miliţii islamiste din oraşul Misrata au reuşit să ocupe aeroportul situat la periferia capitalei Libiei, care era, până acum, sub controlul grupărilor Zintan.

Aeroportul din Tripoli, cel mai mare din Libia, este închis de o lună din cauza luptelor, daunele fiind de milioane de euro.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici