„Este posibilă avansarea negocierilor cu Rusia. Preşedintele Vladimir Putin mi-a spus că nu ar fi el la originea amplificării crizei. Cred că acest lucru este important. Dar nu este nimeni naiv, recentele mobilizări de trupe sunt legate de aceste tensiuni, iar progresele vor fi rezultatul unui proces politic. Eu mă voi implica pentru a bţine o reducere durabilă a tensiunilor în următoarele luni”, a declarat Emmanuel Macron, conform postului FranceInfo, insistând pentru aplicarea Acordului de la Minsk, din 2015.
„Alături de Germania, Franţa este determinată să continue permanent eforturile de mediere între Rusia şi Ucraina”, a subliniat Emmanuel Macron.
La rândul său, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, în conferinţa de presă organizată alături de Emmanuel Macron. că armata ucraineană aplică măsuri pentru apărarea ţării, dar a exprimat speranţa că va fi găsită o soluţie politică. „Noi ne apărăm ţara, suntem pe teritoriul nostru şi ne comportăm în mod demn. Determinarea de aplicare a Acordului Minsk este singura cale care ne va permite să construim pacea, să obţinem o soluţie politică durabilă”, a declarat Volodimir Zelenski.