Trei persoane au fost omorâte, iar 16 au fost rănite, două fiind în stare gravă, a declarat Emmanuel Macron.
Autorităţile franceze suspectează că este vorba de un atac terorist.
Emmanuel Macron s-a deplasat vineri seară la sediul Ministerului francez de Interne. Preşedintele Franţei a salutat „curajul” unui jandarm care s-a oferit să fie luat ostatic în locul unui civil, în supermarketul din localitatea Trèbes. „A salvat vieţi şi a făcut onoare armei sale şi ţării noastre. Acum luptă între viaţă şi moarte, iar gândurile noastre sunt la el şi la familia lui”, a spus Macron.
„Ţara noastră a suferit un alt atac terorist islamist. Teroristul a fost identificat; a fost împuşcat mortal de serviciile de intervenţie; ancheta va trebui să ofere răspunsuri la câteva întrebări importante: cum s-a radicalizat, când şi în ce mod a procurat arma?”, a adăugat Macron.
„Franţa plăteşte de mulţi ani preţul victimelor. Militarii noştri îşi riscă vieţile pentru a identifica ameninţările şi a le neutraliza. Vreau să le mulţumesc, vreau să spun naţiunii că am determinarea absolută de a purta această luptă, invit pe toată lumea să fie conştientă de pericolul terorismului şi să fie conştientă de forţa Franţei”, a subliniat Macron.
Presupusul autor al atacului din Franţa se numea Radouane Lakdim şi avea 26 de ani, a anunţat vineri după-amiază ministrul francez de Interne, Gérard Collomb, citat de cotidianul Le Monde. Individul locuia în Carcassonne şi era cunoscut pentru infracţiuni minore de drept comun. Islamistul, care a fost împuşcat mortal de forţele de ordine, este suspectat că a comis vineri o serie de atacuri armate în localităţile Carcassonne şi Trèbes, situate în sudul Franţei, în apropierea oraşului Toulouse.
Atacurile au fost revendicate de organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic, activă în Siria, Irak, Libia, Afganistan şi Egipt.
Conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate citate de cotidianul Le Figaro, Redouane Lakdim era supravegheat de autorităţi, după ce, în 2016, se deplasase în ţări în care sunt active grupuri teroriste. „Individul a fost monitorizat şi se credea că nu devenise radicalizat. A trecut brusc la acţiuni”, a explicat ministrul francez de Interne, Gérard Collomb.