Prima pagină » Știri externe » Emmanuel Macron: Uniunea Europeană este deschisă menţinerii Marii Britanii cât timp nu se încheie negocierile

Emmanuel Macron: Uniunea Europeană este deschisă menţinerii Marii Britanii cât timp nu se încheie negocierile

Uniunea Europeană menţine deschisă posibilitatea rămânerii Marii Britanii în Blocul comunitar până când negocierile pe tema Brexit nu se vor încheia, a afirmat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o cu premierul britanic, Theresa May.
Emmanuel Macron: Uniunea Europeană este deschisă menţinerii Marii Britanii cât timp nu se încheie negocierile

„Sigur că uşa (Uniunii Europene -n.red.) este încă deschisă cât timp negocierile pe tema Brexit nu se încheie, dar s-a luat decizia unui stat suveran de a părăsi UE, iar eu respect această decizie”, a declarat Emmanuel Macron, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Preşedintele Franţei a exprimat speranţa că negocierile Bruxellesului cu Londra pe tema Brexit vor începe cât mai curând.

Marea Britanie a decis la limită, în referendumul organizat în iunie 2016, ieşirea din Uniunea Europeană, situaţie care a declanşat la Londra o criză politică de amploare.