Potrivit ziarului The Guardian, Boris Johnson ar fi scris, înaintea referendumului privind apartenenţa la UE, un editorial care nu a fost publicat în care afirma că „apartenenţa Marii Britanii la UE ar fi un avantaj pentru lume şi pentru Europa”.
Însă, la nivel public, a fost unul dintre liderii grupului politic favorabil ieşirii Marii Britanii din UE. Johnson a renunţat să candideze pentru un nou mandat de primar al Londrei în speranţa că va deveni premier al Marii Britanii după referendum. Însă, pe fondul criticilor dure după plebiscitul favorabil Brexit, Johnson a renunţat să candideze pentru funcţia de lider al Partidului Conservator, fiind numit ministru de Externe de premierul Theresa May.
Boris Johnson susţine că editorialul nepublicat, favorabil rămânerii Marii Britanii în UE, a fost doar „un instrument în procesul de gândire”, subliniind că tonul era de tip „semiparodie”.
Însă eurodeputatul german Manfred Weber, membru al Uniunii Creştin-Sociale şi liderul grupului politic al Partidului Popular European (PE) din Parlamentul European, consideră că, „dacă ar avea decenţă”, Boris Johnson ar demisiona.
„Boris Johnson este un carierist lipsit de scrupule, un oportunist fără nicio convingere. Dacă ar avea puţină decenţă, ar demisiona”, a transmis Weber, citat de publicaţia EUObserver.