Explozie pe Old Trafford, înaintea meciului Manchester United - Bournemouth. 20.000 de oameni au fost evacuaţi. Un pachet suspect, găsit pe stadion. Obiectul nu era bombă - VIDEO

Poliţia din Manchester a confirmat, duminică, faptul că o explozie controlată a avut loc pe stadionul Old Trafford, după descoperirea unui pachet suspect în aripa de nord-vest a arenei, înaintea meciului Manchester United - Bournemouth, din ultima etapă a sezonului din Premier League, notează BBC.

Urmărește
18348 afișări
Imaginea articolului Explozie pe Old Trafford, înaintea meciului Manchester United - Bournemouth. 20.000 de oameni au fost evacuaţi. Un pachet suspect, găsit pe stadion. Obiectul nu era bombă - VIDEO

Explozie pe Old Trafford, înaintea meciului Manchester United - Bournemouth. 20.000 de oameni au fost evacuaţi. Un pachet suspect, găsit pe stadion. Obiectul nu era bombă (Imagine: independent.ie)

UPDATE Obiectul suspect detonat în Manchester nu era bombă - poliţie

Dispozitivul suspect detonat controlat pe Stadionul Old Traford din Manchester semăna cu o bombă, dar era o copie nefuncţională, anunţă Poliţia britanică, citată de BBC.

"Era un dispozitiv incredibil de asemănător cu unul real, dar s-a confirmat că nu a fost vorba de nicio bombă funcţională", a comunicat Poliţia metropolitană din Manchester.

Echipele pirotehnice au efectuat duminică după-amiază o explozie controlată pe Stadionul Old Trafford, după descoperirea unui obiect suspect în aripa de nord-vest a arenei, înaintea meciului Manchester United - Bournemouth, din ultima etapă a sezonului din Premier League.

Obiectul suspect a fost găsit în aripa de nord-vest a stadionului, în zona toaletelor. Ulterior, poliţia din Manchester a confirmat că era vorba de un telefon mobil lipit de ţevile de gaze. Obiectul descoperit a fost distrus într-o explozie controlată. BBC notează că trei maşini de pompieri au venit la faţa locului.

Stadionul Old Trafford a fost evacuat cu 10 minute înainte de începerea partidei Manchester United-Bournemouth, din ultima etapă a sezonului din Premier League. Meciul a fost iniţial amânat cu 45 de minute, după care forţele de ordine au decis că riscul disputării partidei era prea mare. Circa 20.000 de persoane erau deja pe stadion în momentul în care s-a decis evacuarea.

Meciul Manchester United-Bournemouth a fost amânat pentru o dată ce va fi anunţată ulterior.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici