- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 757. Explozii auzite în centrul capitalei ucrainene Kiev / Canada oferă un nou ajutor pentru finanţarea deficitului bugetar al Ucrainei / ISW: Semnele care arată că Rusia se pregăteşte de o confruntare cu NATO / Ungaria şi Austria se opun cumpărării de arme şi muniţie pentru Ucraina
- Mai multe explozii au fost auzite joi dimineaţa devreme în centrul capitalei ucrainene Kiev, în urma unei alerte aeriene provocate de rachete şi drone lansate de Rusia, potrivit AFP.
- Canada oferă un nou ajutor pentru finanţarea deficitului bugetar al Ucrainei.
- Ungaria şi Austria se opun ideii de a folosi activele ruseşti îngheţate pentru achiziţia de arme şi muniţie pentru Ucraina.
- Rusia va crea două armate noi până la sfârşitul anului 2024, anunţă ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu
Războiul din Ucraina. Explozii auzite în centrul capitalei ucrainene Kiev
UPDATE Corespondent spaniol expulzat
UPDATE Analiză: Atacurile aeriene ruseşti asupra Kievului, răspuns la cele ucrainene
Cel mai mare atac cu rachete al Rusiei asupra Kievului din ultimele săptămâni este probabil un răspuns "tit-for-tat" la atacurile ucrainene asupra teritoriului său din ultimele zile, a declarat un analist, scrie Sky News.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Analistul în domeniul apărării şi securităţii, colonelul Simon Diggins, a declarat că atacul a fost ,,deosebit de sever" şi că ,,nu am mai văzut aşa ceva" de la începutul acestui an.
În ciuda faptului că rachetele au fost interceptate, resturile lor au provocat ,,pagube semnificative", a spus el, ceea ce demonstrează importanţa existenţei unei apărări aeriene.
UPDATE Petro Poroşenko: O înfrângere a Ucrainei ar putea duce la apariţia bocancilor ruşi pe teritoriul NATO
Lipsa de sprijin militar pentru Ucraina ar putea duce în cele din urmă la ,,cizme ruseşti pe teritoriul NATO", a avertizat fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko în cadrul unei declaraţii acordate Sky News.
,,Există doar un risc foarte mare ca Rusia să aibă un succes limitat pe o perioadă limitată de timp. Cu această situaţie, trebuie să facem tot posibilul pentru a accelera acest lucru şi pentru a lua o decizie de ultimă oră", a spus el.
UPDATE Serghei Şoigu: Rusia va forma două armate noi până la finalul anului 2024
Forţele armate ruse vor crea două noi armate de arme combinate, 14 divizii şi 16 brigăzi până la sfârşitul anului, a declarat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, în timpul unei întâlniri cu alţi şefi ai apărării, la 20 martie.
,,Până la sfârşitul anului, plănuim să formăm două armate combinate şi 30 de formaţiuni, inclusiv 14 divizii şi 16 brigăzi", a declarat Şoigu, potrivit Kyiv Independent.
,,Vom continua să consolidăm armata rusă proporţional cu ameninţările emergente la adresa securităţii ţării noastre".
UPDATE Producţia de proiectile de artilerie rusească, în creştere cu aproape 150% într-un an
Ministrul rus al apărării a declarat joi că producţia de obuze de artilerie a crescut de aproape 2,5 ori în ultimul an, în timp ce Moscova se grăbeşte să se reînarmeze mai repede decât poate aproviziona Occidentul Ucraina, potrivit Reuters.
Dominaţia actuală a Rusiei în producţia de artilerie este un factor care ar putea contribui la decizia cursului războiului din Ucraina, într-un moment în care Occidentul se teme că Rusia este pregătită să obţină mai multe victorii pe câmpul de luptă.
UPDATE Un depozit mare din Ucraina a fost atacat aerian
Depozitul unuia dintre cei mai mari comercianţi cu amănuntul din Ucraina a fost avariat în atacul rusesc asupra Kievului, potrivit Sky News.
Este vorba despre avarii majore, anunţă reprezentanţii companiei.
Vladyslav Cechotkin, fondatorul pieţei online Rozetka, a declarat că 99 de persoane se aflau la serviciu în timpul atacului de joi.
Angajaţii s-au refugiat într-un adăpost anti-bombă după ce a fost anunţat atacul aerian.
UPDATE Austria se opune trimiterii de muniţie şi arme Ucrainei
Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a declarat, înaintea summitului de la Bruxelles, că se opune ideii de a folosi profiturile din activele ruseşti îngheţate pentru a cumpăra arme şi muniţie Ucrainei, scrie Kyiv Independent.
UPDATE Olaf Scholz: Profiturile din activele ruseşti trebuie folosite pentru a ajuta Ucraina
Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat în cadrul Summitului de la Bruxelles, că profiturile din activele ruseşti îngheţate ar trebui folosite pentru a cumpăra arme pentru Ucraina, potrivit The Guardian.
,,Acestea ar trebui să fie folosite în primul rând pentru a cumpăra acele arme şi muniţii de care Ucraina are nevoie pentru a se apăra", a spus Scholz, care a adăugat că este optimist în privinţa şanselor ca liderii să ajungă la un acord în această privinţă.
UPDATE Ungaria refuză să trimită armament şi muniţie în Ucraina
UPDATE Delegaţia militară a NATO, pentru prima dată în vizită la Kiev
Amiralul olandez Rob Bauer, preşedintele Comitetului militar al NATO, a vizitat Kievul pe 21 martie, prima dată când o delegaţie militară a NATO a vizitat Kievul de la începutul invaziei pe scară largă în februarie 2022, informează Kyiv Independent.
„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu a fost niciodată legat de vreo ameninţare reală de securitate venită nici din partea Ucrainei, nici a NATO. Acest război este despre faptul că preşedintele (Vladimir) Putin se teme de ceva mult mai puternic decât orice armă fizică de pe pământ: democraţia”, a declarat Bauer.
Bauer a subliniat şi pesimismul cu privire la starea războiului, argumentând că, în timp ce „lumea poate fi fost prea optimistă în 2023, nu ar trebui să facem aceeaşi greşeală devenind prea pesimişti în 2024”.
UPDATE Washington Post: Ucraina va începe să producă obuze de 155 mm cel mai devreme în „a doua jumătate” a anului 2024
Reprezentanţii industriei de apărare ucrainene iau în considerare lansarea producţiei interne de obuze de 155 mm standard NATO până în „a doua jumătate a acestui an”, informează Washington Post, citând o sursă anonimă de la întreprinderea militară de stat a Ucrainei.
Ucraina încearcă să-şi intensifice producţia internă de muniţie pentru a deveni mai independentă de susţinătorii occidentali, în contextul în care ajutorul militar din partea SUA rămâne blocat în Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani.
UPDATE Semnele care arată că Rusia se pregăteşte pentru o confruntare cu NATO
UPDATE Atacuri în mai multe oraşe din Ucraina: 9 morţi şi 37 de răniţi
Atacurile ruseşti împotriva Ucrainei au ucis nouă persoane şi au rănit alte 37 în ultima zi, au anunţat autorităţile regionale la începutul zilei de 21 martie.
Victime civile au fost raportate în regiunile Kiev, Dnipropetrovsk, Doneţk, Harkov, Sumî şi Herson.
UPDATE DW: Este puţin probabil ca UE să ajungă la o decizie privind profiturile activelor ruseşti
Este puţin probabil ca liderii UE să ajungă la un acord cu privire la confiscarea profiturilor din activele ruseşti în timpul summitului lor care începe la 21 martie, a relatat Deutsche Welle (DW), citând un diplomat european de rang înalt neidentificat.
Acest lucru s-ar putea întâmpla în contextul în care decizia trebuie să fie adoptată în unanimitate de lierii UE, iar Ungaria este posibil să fie împotriva utilizării acestor active ruseşti pentru sporirea capacităţii militare ale Ucrainei, citează Kyiv Independent.
UPDATE Nou ajutor din partea Canadei: 1,5 miliarde de dolari Ucrainei pentru a finanţa deficitul bugetar
Canada a alocat un ajutor Ucrainei, de 1,5 miliarde de dolari, care va fi folosit pentru finanţarea deficitului bugetar, inclusiv pentru asistenţă socială, a scris premierul Denîs Şmîhal la 21 martie pe X, potrivit Kyiv Independent.
"Suntem recunoscători poporului şi guvernului canadian, care rămân aliaţii noştri de încredere în aceste vremuri dificile", a scris Shmyhal.
UPDATE Statul Major General: Rusia a pierdut 433.840 de soldaţi în Ucraina de la debutul războiului
UPDATE Discuţii între liderii UE despre folosirea activelor ruseşti îngheţate pentru înarmarea Ucrainei
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Zeci de explozii puternice şi tiruri ale apărării antiaeriene au putut fi auzite începând cu ora 5.00.
"Fragmente de rachete au căzut peste o grădiniţă din districtul Sviatoshynskyi", a declarat primarul Kievului, Vitali Klitschko, pe Telegram, adăugând că o clădire de apartamente şi maşini din alte zone au luat foc.
Ultimele atacuri majore ale Rusiei asupra capitalei ucrainene au avut loc la sfârşitul lunii ianuarie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36