Prima pagină » Știri externe » EXPLOZIILE din Boston. Capacul unei oale utilizate în comiterea atentatului, găsit pe acoperişul unui hotel

EXPLOZIILE din Boston. Capacul unei oale utilizate în comiterea atentatului, găsit pe acoperişul unui hotel

Un capac al uneia dintre oalele pentru gătit sub presiune care ar fi fost utilizate în dublul atentat comis la Boston a fost găsit, din întâmplare, pe acoperişul unui hotel, a anunţat miercuri proprietarul acestuia.
EXPLOZIILE din Boston. Capacul unei oale utilizate în comiterea atentatului, găsit pe acoperişul unui hotel

„Persoana care l-a găsit nu ar fi trebuit să se afle pe acoperiş„, la etajul al şaselea al Charlesmark Hotel, situat în apropierea liniei de sosire a maratonului din Boston, unde a fost comis atentatul, a declarat Mark Hagopian. „În mod normal, calea de acces este închisă”, a adăugat el.

Bărbatul care a găsit capacul, originar din Portland (Oregon, nord-vest), a fost invitat să coboare, dimineaţa, după ce a fost văzut de poliţie, a continuat Hagopian. „Poliţia ne-a cerut să nu fie nimeni pe acoperiş„, a precizat el.

Însă, ignorând consemnele, bărbatul a urcat din nou pe acoperiş, probabil pentru a o vedea mai bine pe prietena sa, care participa la maraton.

După explozie, el a văzut un obiect despre care a crezut că este un capac de la roata unei maşini, pe care l-a predat poliţiei.

„Nu ştiu cum s-a întors pe acoperiş, dar capacul oalei de gătit sub presiune a fost găsit din întâmplare”, a adăugat Hagopian.

Trei persoane au fost ucise, iar alte aproximativ 180 au fost rănite în explozia aproape simultană a două bombe, la o distanţă de aproximativ 100 de metri una de cealaltă, luni, în apropierea liniei de sosire a celebrului maraton, la care, în acest an, au participat 23.000 de persoane.