Acestea sunt indignate de decizia Guvernului scoţian de a-l elibera din motive medicale pe Abdelbaset Ali Mohamed Al-Megrahi, care suferă de cancer în fază terminală, după ce fusese condamnat în 2001 la închisoare pe viaţă, cu executarea a cel puţin 27 de ani, de judecătorii scoţieni, în urma unui proces în Olanda.
Stephanie Bernstein, al cărei soţ figurează printre cei 270 de morţi în atentat, a apreciat că primirea rezervată atacatorului la Tripoli demonstrează "naivitatea" autorităţilor scoţiene şi a preşedintelui american, Barack Obama.
"Este o naivitate să credem că într-o manieră sau alta eliberarea acestui om era cel mai bun lucru. Am văzut că a fost primit ca un erou la Tripoli în această seară", a declarat aceasta, citată de CNN.
Obama apreciase că eliberarea libianului este "o eroare" şi ceruse anterior oficialilor de la Tripoli să nu îi facă o primire eroică.
Declaraţiile ministrului scoţian al Justiţiei, Kenny MacAskill, care şi-a justificat decizia prin "compasiune" şi "clemenţă", au provocat la rândul lor indignare în rândul familiilor din Statele Unite.
"Este vorba de crime în masă", a declarat Susan Cohen, a cărei fiică unică, Theodora, o studentă în vârstă de 20 de ani, a murit în atentat, în timp ce se întorcea în Statele Unite pentru vacanţa de Crăciun. "Comiteţi crime în masă, un act de terorism, ucideţi atâţia oameni nevinovaţi (…) şi sunteţi eliberat din motive umanitare?"
"Dacă doriţi să compătimiţi pe cineva, vă rog, compătimiţi-mă pe mine, pe biata mea fiică, trupul ei care a căzut din cer", a adăugat aceasta.
Bert Ammerman, care şi-a pierdut fiul în atentat, s-a întrebat "unde este compasiunea pentru victime şi familiile care trebuie să trăiască cu acest fapt pentru tot restul zilelor".
Kathleen Flynn, al cărei fiu în vârstă de 21 de ani a murit în atentat, a calificat decizia Guvernului scoţian drept "revoltătoare", întrebându-se dacă adevăratele motive ale acestei eliberări sunt cele medicale, invocate oficial.
"Interese petroliere majore sunt în joc în acest caz", a precizat aceasta pentru CNN, întrebându-se ca şi alţi părinţi cum un singur oficial politic îşi poate asuma eliberarea unui individ declarat vinovat pentru moartea atâtor persoane.
În schimb, de cealaltă parte a Atlanticului, familiile britanice au salutat eliberarea libianului, pe care îl consideră victimă a unei erori judiciare şi care şi-a susţinut constant nevinovăţia.