Coca-Cola mexicană, populară la New York: "E mai dulce şi mai bună"

Varianta mexicană a Coca-Cola a devenit mai populară printre fanii Coca-Cola din New York decât versiunea americană a băuturii răcoritoare.

Urmărește
6899 afișări
Imaginea articolului Coca-Cola mexicană, populară la New York: "E mai dulce şi mai bună"

Fanii Coca-Cola din New York preferă versiunea mexicană a băuturii celei americane: "E mai dulce şi mai bună" (Imagine: Daily Mail)

Cola mexicană, îndulcită cu trestie de zahăr, este considerată mai bună la gust de către fanii Coca-Cola din New York decât versiunea americană, îndulcită cu sirop de porumb bogat în fructoză, informează dailymail.co.uk.

Fanii Coca-Cola consideră că această versiune mexicană este superioară versiunii americane în ceea ce priveşte gustul şi calitatea. Cei din Brooklyn preferă Cola mexicană, chiar dacă aceasta este mai scumpă.

Proprietarul unui local din Brooklyn, Adalis Velez, a mărturisit pentru DNAInfo că a gustat şi el respectiva băutură şi i s-a părut mai bună: "Clienţii noştri adoră Cola mexicană. La început am crezut că acest lucru se datorează nostalgiei (n.r. - Coca-Cola mexicană se comercializează doar la sticlă fabricată din sticlă, iar fanii ar putea dori să bea Cola direct din sticlă, aşa cum făceau înainte), dar după ce am băut şi eu am realizat că este mai dulce şi mai bună", a precizat acesta.

Americanii folosesc un îndulcitor mai ieftin în Coca-Cola din cauza faptului că zahărul este mai scump în SUA decât în orice altă ţară. Acest lucru se datorează legislaţiei americane privind importurile.

Un studiu realizat în 2010 de către Food Politics a arătat că ar putea să nu fie nicio diferenţă între cele două versiuni Coca-Cola, însă fanii consideră Coca-Cola mexicană mai "pură" şi mai sănătoasă.

Cu toate că un studiu publicat de către cercetătorii Pennington Biomedical Research Center în 2004 a arătat că siropul de porumb bogat în fructoză este unul dintre factorii semnificativi ai obezităţii din America, Mayo Clinic susţine că "nu există suficiente dovezi pentru a susţine că siropul de porumb bogat în fructoză este mai puţin sănătos decât orice alt îndulcitor".


 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici