- Home
- Externe
- QUITO, (20.06.2012, 06:15)
- Ana Borlescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fondatorul WikiLeaks Julian Assange solicită azil politic în Ecuador
Fondatorul site-ului WikiLeaks Julian Assange s-a refugiat marţi la ambasada Ecuadorului de la Londra şi a solicitat "azil politic", adresând o cerere în acest sens, a anunţat marţi la Quito liderul diplomaţiei ecuadoriene, Ricardo Patino.
Urmărește
719 afișări
Fondatorul WikiLeaks Julian Assange solicită azil politic în Ecuador (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Julian Assange a solicitat azil politic la misiunea diplomatică a Ecuadorului la Londra" iar "guvernul ecuadorian va examina această cerere", a declarat Patino pentru presă.
Această cerere intervine după ce Curtea supremă britanică a respins la 14 iunie cererea de reexaminare a apelului depus de Julian Assange pentru decizia de extrădare în Suedia.
Cererea de azil a fost confirmată de WikiLeaks într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, precizând că Assange se află "sub protecţia ambasadei Ecuadorului la Londra".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Diplomaţia ecuadoriană a precizat într-un comunicat că acesta a depus cererea de azil marţi. "El s-a prezentat la sediul misiunii diplomatice a Ecuadorului la Londra solicitând protecţia guvernului ecuadorian", indică comunicatul.
Tot conform comunicatului, fondatorul WikiLeaks a explicat acest demers prin "«regretabila declaraţie de abandon»", o aluzie la decizia celei mai înalte instanţe britanice.
"În calitate de semnatar al Declaraţiei universale a Drepturilor Omului şi având obligaţia de a examina toate cererile de azil, am transmis imediat solicitarea sa serviciilor competente de la Quito", a declarat ambasada Ecuadorului la Londra într-un comunicat.
"Decizia de a examina solicitarea de azil a lui Assange nu trebuie nicidecum interpretată ca o intruziune a guvernului ecuadorian în problemele judiciare ale Marii Britanii sau ale Suediei".
La sfârşitul lui 2011, ministrul adjunct ecuadorian al Afacerilor Externe sugerase deja să i se ofere azil lui Assange, o propunere respinsă în final de preşedintele ţării Rafael Correa.
Australia îi oferă ajutor diplomatic
Premierul australian Julia Gillard a anunţat că ţara sa i-a oferit asistenţă diplomatică fondatorului site-ului de Internet WikiLeaks, Julian Assange, de cetăţenie australian, care a solicitat azil politic în Ecuador pentru a evita extrădarea în Suedia.
Gillard a adăugat în faţa presei la finalul summitului G20 de la Los Cabos, în Mexic, că guvernul său va combate extrădarea lui Assange în Statele Unite dacă acesta va risca pedeapsa cu moartea.
Suedia susţine că acesta se confruntă cu acuzaţii de viol şi de agresiune sexuală. Assange neagă ferm acuzaţiile, vorbind despre relaţii consensuale şi de un complot.
De asemenea, el a declarat în mod regulat că a fost abandonat de propria sa ţară, prevenind că va sfârşi prin a fi extrădat în Statele Unite, unde poate primi pedeapsa cu moartea pentru spionaj după publicarea de documente americane diplomatice confidenţiale pe WikiLeaks.
Gillard a respins aceste critici, declarând că el a fost australianul care a primit cea mai multă asistenţă consulară de la începutul problemelor sale juridice.
Ea a precizat că guvernul său va combate o eventuală extrădare către Statele Unite. "Poziţia guvernului australian în cazurile în care există pedeapsa cu moartea este bine cunoscută şi se aplică oricărui cetăţean australian: (...) ne vom opune extrădării", a delcarat aceasta.
Australianul în vârstă de 40 de ani, care se consideră victima unui complot, a fost arestat în decembrie 2010 la Londra în virtutea unui mandat emis de Suedia în cadrul unei anchete de viol şi agresiune sexuală presupusă a două suedeze.
WikiLeaks a devenit blestemul cancelariilor în 2010 divulgând mii de documente confidenţiale ale armatei americane cu privire la Afganistan şi Irak, apoi 250.000 de telegrame diplomatice americane.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe