- Home
- Externe
- (07.05.2021, 15:16)
- Mihai Draghici
Formaţiunea CDU, devansată în sondaje, în contextul măsurilor controversate decise de Angela Merkel
- Formaţiunea CDU este devansată în sondaje de Alianţa 90 / Verzi, în contextul măsurilor controversate decise de Angela Merkel
- Alianţa 90 / Verzi este creditată cu 26% din intenţiile de vot, iar CDU/CSU, cu 25%
- CDU ar putea pierde postul de cancelar după scrutinul parlamentar din septembrie

Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) a fost devansată de Partidul Verzilor în sondajele de opinie şi ar putea pierde postul de cancelar, în contextul controverselor generate de Guvernul Angela Merkel, informează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Formaţiunea ecologistă Alianţa 90 / Verzi, condusă de Annalena Baerbock, este creditată cu 26% din intenţiile de vot înaintea scrutinului parlamentar programat în septembrie în Germania. Uniunea Creştin-Democrată / Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU, centru-dreapta) are o susţinere electorală de 25%, iar Partidul Social-Democrat (SPD) este creditat cu 14%. Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal) are o susţinere de 10%, formaţiunea de extremă-dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) este creditată cu 11%, iar partidul Die Linke (socialist) este la nivelul de 7%, potrivit "Barometrului politic" realizat de postul ZDF.
Un alt sondaj, realizat de postul ARD, plasează Alianţa 90/ Verzi tot la nivelul de 26%, în timp ce CDU/CSU este la doar 23%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Germania va organiza alegeri parlamentare pe 26 septembrie.
În acest context, Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU) riscă să piardă prima şansă de a forma viitorul guvern şi poziţia de cancelar.
Scăderea popularităţii CDU/CSU este generată de măsurile controversate aplicate de Guvernul Angela Merkel în criza pandemiei. Angela Merkel este criticată din cauza restricţiilor antiepidemice şi acordării de privilegii persoanelor vaccinate.
Politicieni germani, atât din opoziţie, cât şi din coaliţia guvernamentală, propun limitarea mandatelor de cancelar, în contextul controverselor generate de Angela Merkel, care este la putere de 16 ani, unii experţi argumentând că apar riscuri asupra democraţiei.
Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială a fost afectată şi de disputele privind candidatul la funcţia de cancelar. CDU a decis să îl susţină pe liderul partidului, Armin Laschet, deşi poziţia era revendicată şi de premierul Bavariei Markus Söder, liderul CSU.
Angela Merkel a anunţat că nu va candida pentru postul de cancelar în scrutinul parlamentar din septembrie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe