- Home
- Externe
- (04.12.2019, 12:47)
- Adina Petcu
FOTO | Kim Jong-un a urcat muntele sacru din ţara sa, călare pe un cal alb. Cum explică analiştii gestul
În Coreea de Nord au apărut fotografii care îl înfăţişează pe Kim Jong-un urcând pe muntele sacru călare pe un cal alb. Experţii consideră că gestul este unul simbolic şi că indică un posibil anunţ politic, potrivit CNA.

Liderul Republicii Populare a fost surprins în fruntea unui şir de călăreţi, în timp ce străbătea pădurile înzăpezite ale muntelui sacru Paektu, locul de unde se spune că acesta îşi trage originile. Printre însoţitorii acestuia se afla şi soţia Ri Sol Ju, precum şi câţiva oficiali ai Coreei de Nord.
Muntele Paektu, un vulcan stins de la graniţa cu China, are o deosebită valoare simbolică pentru nord-coreeni şi este considerat atât locul naşterii spirituale a naţiunii cât şi locul de baştină al lui Kim Jong II, tatălui lui Kim Jong-un. Propaganda de la Phenian susţine că tatăl conducătorului s-ar fi născut într-o tabără secretă aflată în acea zonă, aceeaşi în care s-au purtat şi războaiele împotriva coloniştilor japonezi. Cu toate acestea, unii istorici, precum şi arhivele sovietice, afirmă că acesta a venit pe lume în Russia, acolo unde tatăl său şi bunicul lui Kim Jong-un era exilat.
Liderul a vizitat mai multe repere istorice din zonă şi a urcat pe munte, „consfinţind zăpezile fostelor câmpuri de bătălie”, după cum a spus presa locală, a relatat CNA.
Specialiştii care au analizat fotografiile au declarat că, având în vedere fondul istoric, imaginile ar putea reprezenta o reafirmare a puterii şi legitimităţii lui Kim Jong-un.
Liderul nord-coreean vizitează în mod regulat Muntele Paektu, gest urmat deseori de schimbări politice. În 2013, după o astfel de excursie, Kim Jong-un a ordonat execuţia unchiului său, Jang Song-thaek, fost deţinător al unei mari puteri. În contextul tensiunilor actuale dintre Coreea de Nord şi Statele Unite, fotografiile au ridicat destule semne de întrebare în legătură cu intenţiile liderului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere