Staţiile de metrou din Barcelona au fost închise, principalele drumuri au fost blocate, iar funcţionarii publici şi-au întrerupt activitatea ca răspuns la solicitarea unei greve generale solicitate de grupuri pro-independenţă, după ce sute de persoane au fost rănite în timpul referendumului catalan.
Thousands rally against police violence in Barcelona on strike day #3Oct pic.twitter.com/T6alzCH3Lv
— Catalan News (@catalannews) October 3, 2017
Sindicatele catalane au anunţat că vor intra în grevă generală astăzi pentru a protesta faţă de violenţa poliţiei spaniole, care a marcat referendumul de duminică, privind independenţa regiunii, potrivit BBC.
Cel puţin 24 de artere importante de drum au fost blocate de protestatari în întreaga Catalonie, provocând mari blocaje de trafic. De asemenea, portul din Barcelona a fost închis, potrivit unor surse din cadrul uniunii.
În semn de solidaritate, FC Barcelona a suspendat astăzi antrenamentele echipei profesioniste şi a închis clubul. „Ne alăturăm grevei generale pentru a fi respectată carta democraţiei”, a postat pe twitter clubul sportiv.
Cu toate acestea, aeroportul El Prat al oraşului şi companiile de taxi funcţionează normal.
Multe întreprinderi mici din Catalonia au decis să îşi închidă activitatea pentru această zi. Şcolile, universităţile şi serviciile medicale sunt, de asemenea, închise sau funcţionează la un nivel minim.
#Catalonia: In #Barcelona thousands of people gathered to show their outrage with the way #GuardiaCivil handled the #CatalanReferendum pic.twitter.com/Tm3ekGgIpQ
— Thomas van Linge (@ThomasVLinge) October 3, 2017
Mercabarna – cea mai mare piaţă en gros din Barcelona – a fost lăsată pustie, deoarece cele aproape 770 de întreprinderi alimentare au fost închise pentru această zi.
Protests continue in Catalonia against Spanish police brutality. Images of a pots-and-pans rally in Badalona pic.twitter.com/dSrd0lDs9V
— Catalan News (@catalannews) October 3, 2017
Greva a fost anunţată în semn de protest faţă de „gravele încălcări ale drepturilor şi libertăţilor” de duminică, din ziua referendumului.
Aproape 900 de persoane au fost rănite în ziua referendumului, ca urmare a faptului că poliţia spaniolă a încercat să împiedice oamenii să votul, într-un referendum declarat ilegal de guvernul de la Madrid.