Fotograful rănit în Tunisia a decedat
Fotograful franco-german al agenţiei EPA, Lucas Mebrouk Dolega, în vârstă de 32 de ani, grav rănit vineri la Tunis, a decedat luni, a anunţat angajatorul său, Agenţia europeană de fotografie de presă, la Frankfurt, în vestul Germaniei.

Fotograful rănit în Tunisia a decedat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Am primit confirmări oficiale din toate părţile că Lucas Mebrouk Dolega a murit astăzi în jurul orei 13.30 (14.30 ora României)", a declarat o reprezentantă a EPA. Ea a precizat că deţine informaţia de la ambasada Franţei din Tunis şi de la familia fotografului.
Fotoreporterul, născut la Paris dintr-o mamă germană, asista la manifestaţiile de la Tunis în faţa Ministerului de Interne, când a fost lovit, vineri după-amiază, de o grenadă lacrimogenă lansată de un poliţist tunisian, potrivit unuia dintre colegii săi, Julien Muguet.
Lovit la ochi şi la tâmpla stângă, el a fost operat în cursul serii la Institutul naţional de neurochirurgie din Tunis. Bărbatul se afla în comă după ce starea sa de sănătate se deteriorase.
Franţa a denunţat luni folosirea "unei violenţe disproporţionate" şi a cerut să se facă "lumină" asupra circumstanţelor morţii jurnalistului.
"Reiterăm condamnarea oricărei forme de violenţă şi folosire a forţei, care a făcut multe victime în Tunisia în ultimele săptămâni", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.
Jurnalistul, al cărui nume complet este Loucas Mebrouk Von Zabiensky, lucra pentru EPA din aprilie 2006.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

