François Hollande l-a îndemnat pe Vladimir Putin să susţină "integritatea teritorială" a Ucrainei

Preşedintele francez François Hollande l-a îndemnat luni pe omologul său rus Vladimir Putin, în cadrul unei convorbiri telefonice, să susţină o "tranziţie paşnică" în Ucraina şi "integritatea teritorială" a acestei ţări, a anunţat preşedinţia franceză.

Urmărește
182 afișări
Imaginea articolului François Hollande l-a îndemnat pe Vladimir Putin să susţină "integritatea teritorială" a Ucrainei

Vladimir Putin (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Hollande a discutat la telefon cu preşedintele rus şi a subliniat că "formarea aşteptată a unui Guvern de largă reprezentare trebuie să permită organizarea alegerilor prezidenţiale şi realizarea reformelor indispensabile" în Ucraina, potrivit unui comunicat al preşedinţiei.

"Trebuie să facem totul pentru a acorda un ajutor financiar Ucrainei în această perioadă dificilă, pentru a susţine modernizarea economică", a declarat preşedintele francez, în timp ce Ucraina s-a adresat Occidentui pentru a obţine o asistenţă financiară.

"Uniunea Europeană şi Rusia ar trebui să lucreze împreună în acest sens", a subliniat Hollande, care a fost de acord cu Vladimir Putin "să continue consultările lor".

Această discuţie a avut loc în contextul contestării de către Rusia a legitimităţii noilor autorităţi de la Kiev. Moscova a denunţat luni "metodele dictatoriale" ale noilor autorităţi ucrainene, după ce acestea au lansat un mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Ianukovici.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici