Prima pagină » Știri externe » Franţa: 150 de arestări în timpul protestelor din timpul nopţii

Franţa: 150 de arestări în timpul protestelor din timpul nopţii

150 de persoane au fost arestate în Franţa după o a doua noapte de proteste în întreaga ţară, a declarat joi ministrul de interne Gerald Darmanin, transmite Reuters.
Franţa: 150 de arestări în timpul protestelor din timpul nopţii

Ministrul a precizat că zeci de ofiţeri de poliţie au fost răniţi în timpul confruntărilor.

„Primării, şcoli şi secţii de poliţie incendiate sau atacate. 150 de arestări”, a scris Darmanin pe contul său de Twitter.

Ministerul de Interne declarase miercuri că 2.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în regiunea pariziană.

Poliţia s-a confruntat cu protestatarii în oraşul Lille, în nordul ţării, şi în Toulouse, în sud-vest, şi au existat, de asemenea, tulburări în Amiens, Dijon şi în departamentul administrativ Essonne, la sud de capitala franceză, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Acţiunile de stradă au loc după împuşcarea unui băiat de 17 ani în timpul unui control în trafic.