Franţa, blocată între mişcări sociale şi criză: estimările economice sunt din ce în ce mai pesimiste

În 2018, protestele vestelor galbele au reuşit să şteargă 1% din PIB-ul Franţei, a doua mare economie a Europei, turismul, comerţul sau asigurările numărându-se printre cele mai afectate sectoare ale economiei la acea vreme.

Urmărește
505 afișări
Imaginea articolului Franţa, blocată între mişcări sociale şi criză: estimările economice sunt din ce în ce mai pesimiste

Franţa, blocată între mişcări sociale şi criză: estimările economice sunt din ce în ce mai pesimiste

Acum, banca centrală a ţării îşi reduce estimările de creş­tere din cauza activităţii slabe din sectorul industrial, puternic afectat de criza energiei ce a cuprins întreaga Europă, însă economia franceză ar putea avea mult mai mult de suferit de pe urma unei mişcări sociale ce capătă amploare.

Francezii protestează cu privire la salarii, pensii şi puterea de cumpă­rare în contextul în care inflaţia accelerează în întreaga Europă.

În septembrie, zeci de mii de pa­sageri au fost afectaţi de o grevă a controlorilor de trafic aerian. Greva a fost iniţiată de sindicatul SNCTA în urma unui conflict privind salariile, în contextul scumpirilor fără precedent, şi recrutărilor, potrivit BBC.

Mai apoi, la sfârşitul lunii sep­tem­brie, greve la nivel naţional orga­nizate de sindicatele de extremă stân­gă pentru obţinerea de majorări sala­riale au perturbat sectorul energetic după ce angajaţii din industria ener­giei nucleare s-au alăturat protes­telor, conform Euronews. De peste zece zile, rafinăriile şi depozitele de carburanţi din Franţa sunt pertur­bate de mişcarea socială lansată de sindicatul CGT, care solicită majo­rări salariale, scrie Euractiv.

În weekendul trecut, aproape o treime din staţiile de alimentare din Franţa au avut probleme de alimen­tare, relevă un raport al ministerului tranziţiei energetice. Cozi lungi de autovehicule au continuat să se formeze în weekend.

Angajaţii grupului energetic francez TotalEnergies vor ca salariile să fie majorate imediat cu 10% după ce scumpirea energiei a dus la pro­fituri uriaşe ce au permis companiei să plătească dividende estimate la 8 mi­liarde de euro, notează The Guardian.

În prezent, trei dintre rafinăriile Total sunt blocate, cât şi un depozit de carburant din nordul ţării. În cazul ExxonMobil, negocierile salariale durează de săptămâni întregi.

Grevele au redus producţia tota­lă a rafinăriilor locale cu peste 60%.

Sindicatul CGT a anunţat că gre­vele vor continua, dar că este deschis negocierilor. „Dacă negocierile vor în­ce­pe, acestea se vor baza pe ce­rin­ţele noastre: o majorare de 10% a salariilor, retroactivă pentru anul 2022“, a declarat Eric Sellini, coor­donator al CGT.

Guvernul francez a apelat la stocurile strategice de carburanţi pentru a calma panica şoferilor.

„În faţa acestei situaţii, am luam măsuri de deschidere a depozitelor închise în weekend, am autorizat circulaţia camioanelor, am eliberat stocurile strategice şi ne-am crescut importurile“, a anunţat ministrul tranziţiei energetice Agnes Pannier-Runacher.

Aceasta i-a îndemnat de asemenea pe francezi să nu ia benzinăriile cu asalt.

Grevele reprezintă un test al capacitţii sindicatelor de a mobiliza susţinere şi un barometru al potenţialelor proteste sociale în contextul în care preşedintele francez Emmanuel Macron merge mai departe cu planurile de reformare a sistemului de pensii local, scrie Euronews.

Sindicatul mai moderat CFDT a promis proteste stradale dacă guvernul va merge prea departe şi prea rapid cu reforma pensiilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
franţa,
economie,
criza

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici