Franţa cere Marii Britanii să prezinte propuneri credibile pentru Brexit

Administraţia de la Paris a respins marţi orice renegociere a Acordului pentru Brexit negociat de Marea Britanie şi Uniunea Europeană şi a cerut Administraţiei de la Londra să facă propuneri credibile pentru Brexit, după votul din Parlamentul britanic de marţi seară, relatează Reuters.

Urmărește
439 afișări
Imaginea articolului Franţa cere Marii Britanii să prezinte propuneri credibile pentru Brexit

Franţa cere Marii Britanii să prezinte propuneri credibile pentru Brexit

Parlamentul Marii Britanii i-a cerut prim-ministrului Theresa May să renegocieze prevederile privind graniţa irlandeză pentru a obţine aprobarea acordului, fără a menţiona însă o alternativă exactă.

„Acordul de retragere şi ideea de ‘backstop’ au fost adoptate d Guvernul britanic şi de cele 27 de state membre UE în luna noiembrie. Acordul nu va fi renegociat. Uniunea Europeană s-a exprimat clar în această privinţă”, a declarat Administraţia Prezidenţială franceză prin intermedul unui comunicat.

De asemenea, biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron a transmis că Franţa va continua pregătirile pentru scenariul unui Brexit fără acord.

„În orice caz, este urgent ca Marea Britanie să îşi clarifice intenţiile şi să facă propuneri credibile”, se menţionează în comunicat.

Uniunea Europeană intenţionează să aplice controale vamale la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în cazul în care Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar fără un acord privind viitoarea relaţie bilaterală.

Theresa May intenţionează să ceară Uniunii Europene renegocierea Acordului pe tema Brexit, au afirmat marţi surse guvernamentale de la Londra, deşi Bruxellesul a exclus această posibilitate.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici