Pentru a şasea oară de la începutul anului, sindicatele au convocat o zi de grevă şi demonstraţii la nivel naţional, cu scopul de a repeta participarea numeroasă înregistrată la primul protest major, din 19 ianuarie, când peste un milion de persoane au mărşăluit împotriva modificărilor aduse pensiilor.
Se aşteaptă ca perturbările să fie mai mari şi să dureze mai mult timp, deoarece sindicatele feroviare au făcut apel la greve pe termen nelimitat, care ar putea afecta toate trenurile naţionale, precum şi rutele internaţionale, relatează The Guardian.
Vor fi afectate şi autobuzele urbane locale şi metrourile din marile oraşe. Companiile aeriene vor fi afectate, cu până la 30% din zboruri anulate marţi şi miercuri, deoarece controlorii de trafic aerian sunt în grevă.
Transportatorii ar putea să blocheze rutele către marile oraşe. Livrările către supermarketuri şi întreprinderi vor fi probabil perturbate.
„Ideea este de a paraliza Franţa”, a declarat Fabrice Michaud, de la filiala lucrătorilor feroviari a sindicatului CGT.
Ministrul transporturilor, Clément Beaune, a declarat pentru postul de televiziune France 3 că va fi „una dintre cele mai dificile” zile de grevă pentru călători de la începutul protestelor.
Propunerile lui Macron de creştere a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani şi de majorare a numărului de ani de muncă necesari pentru a solicita o pensie completă sunt în dezbatere în Senatul francez.