Gerhard Schroder apreciază calităţile de lider european ale Angelei Merkel: Germania care conduce Europa este ca îmbrăţişarea dintre arici

Fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroder a luat apărarea Angelei Merkel, apreciind că aceasta gestionează bine poziţia preponderentă a Germaniei în Europa, o sarcină la fel de dificilă, conform lui, ca îmbrăţişarea dintre arici.

Urmărește
795 afișări
Imaginea articolului Gerhard Schroder apreciază calităţile de lider european ale Angelei Merkel: Germania care conduce Europa este ca îmbrăţişarea dintre arici

Fostul cancelar german Gerhard Schroder apreciază calităţile de lider european ale Angelei Merkel: Germania care conduce Europa este ca îmbrăţişarea dintre arici (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ea nu refuză conducerea, însă o exercită în manieră reţinută, găsesc că este bine astfel", a declarat Schroder pentru ediţia de duminică a săptămânalului Der Spiegel, conform extraselor din interviu difuzate anticipat.

"Germania este chemată să joace un rol de conducere în cadrul Uniunii Europene, din cauza forţei sale economice şi a importanţei sale politice", a apreciat Schroder. "Dar, aşa cum am învăţat în timpul mandatului meu, Germania care conduce Europa este ca îmbrăţişarea dintre arici, se poate face doar cu mare grijă", a adăugat acesta.

Partenerii săi aşteaptă de la Berlin "leardership, nu etalarea superiorităţii sale", a mai declarat Schroder, căruia Merkel i-a succedat în 2005, după cei şapte ani ai acestuia la conducere.

Germania şi în special cancelarul său conservator sunt arătaţi cu degetul în Europa şi mai ales în Europa de sud, ca fiind cei care impun partenerilor Berlinului o politică de austeritate bugetară care sufocă creşterea. Aceste critici exprimate deja frecvent de la începutul crizei datoriilor în zona euro, au revenit în ultimul timp pe fondul crizei din Cipru.

În cursul săptămânii, un ministru al Angelei Merkel, ministrul Justiţiei Sabine Leutheusser-Schnarrenberg a reproşat că responsabilii europeni nu apără suficient Germania, considerată de unii ca fiind responsabilă de tot răul. Critica sa îl vizează pe preşedintele Comisiei europene, Jose Manuel Barroso, şi pe preşedintele UE, Herman van Rompuy.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici