Prima pagină » Știri externe » Gestul impresionant făcut de un tânăr care n-a vrut să-şi lase mama bolnavă de Covid să moară singură în spital

Gestul impresionant făcut de un tânăr care n-a vrut să-şi lase mama bolnavă de Covid să moară singură în spital

Gestul impresionant făcut de un tânăr care n-a vrut să-şi lase mama bolnavă de Covid să moară singură în spital
Jihad Al-Suwaiti are 30 de ani şi este din Hebron, Palestina. El îţi demonstrează cât de mare poate fi iubirea copilului pentru mamă. Tânărul a fost văzut căţărându-se în fiecare zi pe peretele spitalului în care era internată mama lui. A făcut asta pentru a-şi vedea, de la fereastră, mama diagnosticată cu cancer şi coronavirus, din dorinţa de a nu o lăsa să moară singură, scrie mirror.co.uk. 
 
Fiul iubitor şi-a dorit cu orice preţ să fie alături de mama sa, aflată la terapie intensivă, până în ultima clipă. Stătea pur şi simplu la fereastră şi o privea, apoi cobora abia după ce era convins că a adormit. Timp de o săptămână s-a repetat scena, până când femeia a murit. 
 
„Am fost cu ea în ultimele ei momente din viaţă şi am înţeles că nu mai există nicio speranţă înainte să o văd murind“, a povestit tânărul.
 
Pe 16 iulie a urcat pentru ultima oară, când Jihad Al-Suwaiti şi-a luat rămas bun de la mama sa de la fereastra Unităţii de Terapie Intensivă.