Grecia închide şcolile şi Acropola în urma valului de căldură

Grecia a închis miercuri Acropola din Atena, a suspendat şcolile şi a trimis medici în toată Atena. Ţara trece prin primul val de căldură al verii.

Urmărește
448 afișări
Imaginea articolului Grecia închide şcolile şi Acropola în urma valului de căldură

Grecia închide şcolile şi Acropola în urma valului de căldură

Temperaturile ar urma să atingă 43 de grade Celsius miercuri şi joi în unele părţi ale Greciei, conform Reuters.

Acropola, care include templul Partenon, a fost închis de la prânz până la ora 17.00, iar angajaţii Crucii Roşii au împărţit turiştilor sticle cu apă.

Multe şcoli primare şi grădiniţe din întreaga ţară vor fi închise timp de două zile.

Grecia este una dintre cele mai afectate de schimbările climatice din Europa. Anul trecut, temperaturile în creştere au alimentat incendii mortale, iar ploile neregulate au provocat unele dintre cele mai grave inundaţii înregistrate vreodată, ambele afectând culturile şi mijloacele de trai.

Iarna trecută a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată, iar precipitaţiile au fost slabe, creând condiţiile pentru mai multe incendii, spun oamenii de ştiinţă.

Condiţii similare au fost observate anul trecut în mare parte din sudul Europei, inclusiv în Portugalia, Franţa, Spania şi Italia, unde incendiile au provocat zeci de morţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
grecia,
val căldură,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici