Compania TAP a anunţat că va modifica sau va anula rezervări făcute de circa 27.000 dintre cei 42.000 de pasageri care au cumpărat bilete la curse pentru sâmbătă. Cel puţin 36 de zboruri au fost anulate.
Sute de persoane au format cozi la ghişeele de informaţii ale companiei aeriene TAP, pe aeroportul din Lisabona.
Compania TAP este deţinută în totalitate de statul portughez, care a apelat la echipaje ale altor firme pe timpul grevei propriilor angajaţi.