„Ei au fuzionat oraşele Bukamal (din Siria) şi Al-Qaim (din Irak), precum şi satele învecinate, într-o walaya pe care au denumit-o provincia Al-Furat (Eufrat)”, a afirmat Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO).
Oraşele Bukamal (estul Siriei) şi Al-Qaim (vestul Irakului) sunt situate de cele două părţi ale frontierei, în apropierea fluviului Eufrat.
„Ei susţin că astfel distrug frontierele trasate de Sykes-Picot”, a adăugat Abdel Rahmane, făcând referire la acordul franco-britanic privind împărţirea Orientului Mijlociu la sfârşitul Primului Război Mondial.
Gruparea Statul Islamic, acuzată de numeroase atrocităţi în Irak şi în Siria, a proclamat la sfârşitul lui iunie un califat din oraşul sirian Alep (nord) până în provincia irakiană Diyala (est) şi l-a desemnat pe Abu Bakr Al-Baghdadi calif, adică „liderul musulmanilor” din toată lumea.