- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (10.09.2024, 20:53)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Grupul de lucru România-SUA, discuţii pe tema securităţii Moldovei
Ministerul Apărării Naţionale a găzduit, marţi, o nouă ediţie a Grupului de lucru România-Statele Unite ale Americii pentru discuţii bilaterale de stat major şi cea de-a doua ediţie a mesei rotunde cu Republica Moldova privind asistenţa pentru securitate.
Urmărește
148 afișări
Grupul de lucru România-SUA, discuţii pe tema securităţii Moldovei
Scopul discuţiilor a fost reprezentat de cooperarea în domeniul securităţii şi sprijinirea Aliaţilor şi partenerilor.
Discuţiile au fost conduse de generalul-maior Liviu-Mihail Iancu, adjunctul şefului Departamentului pentru politică de apărare, planificare şi relaţii internaţionale şi de generalul de brigadă din Forţele Aeriene ale Statelor Unite, Quaid Quadri, Director adjunct pentru planuri, strategie şi capabilităţi al Comandamentului European al SUA (USEUCOM).
Oficialul MApN a arătat că România găzduieşte atât forţe ale SUA, cât şi ale NATO, ca parte a unui efort mai amplu de a spori numărul şi capabilităţile forţelor rotaţionale pentru a descuraja şi apăra împotriva agresiunii ruse. De asemenea, a subliniat că ediţia actuală a consultărilor bilaterale se desfăşoară în contextul marcării a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi
-
Liderul Transnistriei vizitează Moscova în contextul crizei energetice
-
Premierul Franţei: Trebuie să rămânem fermi în faţa „noii dezordini mondiale” întruchipate de Musk
„Parteneriatul Strategic România-SUA este construit pe o fundaţie solidă de încredere reciprocă şi angajament comun pentru stabilitatea regională şi reprezintă unul dintre pilonii arhitecturii noastre de securitate naţională. Discuţiile de astăzi au subliniat importanţa cooperării noastre militare şi suntem recunoscători pentru contribuţia Statelor Unite la consolidarea securităţii în regiunea Mării Negre”, a declarat generalul-maior Iancu.
„Statele Unite şi România sunt parteneri strategici şi aliaţi de lungă durată. Statele Unite apreciază profund şi laudă conducerea excepţională a României în regiune. Împărtăşim un angajament comun în abordarea ameninţărilor şi provocărilor comune, întărirea securităţii în regiunea Mării Negre şi sprijinirea integrării euro-atlantice”, a spus generalul de brigadă Quadri.
Pe lângă discuţiile bilaterale de Stat Major, generalul-maior Liviu-Mihail Iancu şi generalul de brigadă Quaid Quadri au co-prezidat Masa Rotundă de Asistenţă pentru Securitatea Republicii Moldova (M-SAR). Au fost prezenţi reprezentanţii Republicii Moldova, conduşi de generalul de brigadă Sergiu Cirimpei, adjunctul şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale şi delegaţia Regatului Unit, condusă de AmyWalker, director adjunct pentru Securitate Euro-Atlantică, pentru a doua sesiune de discuţii din cadrul M-SAR. Continuarea acestui format asigură mentorat în domenii esenţiale precum politica de apărare, planificarea apărării, dezvoltarea capabilităţilor şi activităţile de instruire.
„Suntem încântaţi şi onoraţi să continuăm să participăm la întâlnirea condusă de România a Mesei Rotunde de Asistenţă pentru Securitatea Republicii Moldova (M-SAR)”, a spus generalul de brigadă Quadri.
„A doua ediţie a acestei mese rotunde reafirmă angajamentul nostru de a sprijini nevoile de apărare ale Republicii Moldova şi de a obţine rezultate tangibile împreună”, a spus generalul-maior Iancu.
Comandamentul European al SUA şi forţele sale sunt angajate în cooperarea pentru apărare cu România şi vor continua să consolideze capacitatea de reacţie împreună cu Aliaţii şi partenerii NATO.
Activităţile Comandamentului European al SUA în Moldova se concentrează pe dezvoltarea capacităţilor instituţionale şi de apărare necesare pentru apărarea teritorială, precum şi pe îmbunătăţirea capacităţii sale de a participa la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii.
Citește pe alephnews.ro: Trăim mai mult, dar mai prost. Speranța de viață în România a ajuns la 75,1 ani. Vârsta medie până la care trăim sănătos este de 59 de ani
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:46
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi / NATO lansează o operaţiune navală pentru protejarea infrastructurii din Marea Baltică / Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia
-
ieri, 22:42
Tudorel Toader: Eu cred că ar trebui să poată candida Călin Georgescu