Grupul Stat Islamic revendică atacuri care au vizat reşedinţa ambasadorului iranian în Libia

O grupare afiliată reţelei teroriste sunnite Stat Islamic a revendicat atacurile cu bombă comise duminică la reşedinţa ambasadorului iranian din Libia, relatează postul CBS.

Urmărește
345 afișări
Imaginea articolului Grupul Stat Islamic revendică atacuri care au vizat reşedinţa ambasadorului iranian în Libia

Grupul Stat Islamic revendică atacuri care au vizat reşedinţa ambasadorului iranian în Libia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mesajul de revendicare a fost postat pe un cont de Twitter folosit de organizaţia teroristă sunnită activă în Irak, Siria şi Libia.

Teroriştii afirmă că sunt responsabili de atentatul comis la reşedinţa ambasadorului iranian şi de un atac cu rachete asupra aeroportului din oraşul libian Labraq (est).

Două bombe au explodat, duminică, în faţa reşedinţei ambasadorului Iranului din Libia, însă atacurile nu s-au soldat cu victime, relatează postul iranian Press TV. "Două bombe au explodat într-un interval de câteva minute", a declarat colonelul libian Jumaa al-Mashri.

Iranul nu mai are de peste un an ambasador în Libia, în contextul stării de anarhie instaurate după înlăturarea regimului Muammar Kadhafi, în anul 2011.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici