Guvernul Elveţiei a respins propunerea legislativă care le interzice femeilor musulmane să poarte burka

Guvernul Elveţiei a respins miercuri propunerea legislativă care le interzicea femeilor musulmane să îşi acopere faţa cu vălul islamic, lucru care cel mai probabil va duce la organizarea unui referendum pe această temă, relatează Reuters.

Urmărește
339 afișări
Imaginea articolului Guvernul Elveţiei a respins propunerea legislativă care le interzice femeilor musulmane să poarte burka

Foto: Unsplash

Interdicţia a fost aprobată în mai multe ţări europene, susţinută de organizaţii de activişti anti-musulmani.

Cabinetul elveţian consideră că fiecare canton ar trebui să ia propria decizie în ceea ce priveşte interdicţia. Cel mai probabil, problema va ajunge să fie supusă unui vot democratic la nivel naţional, având în vedere că activiştii anti-musulmani au strâns anul trecut un număr mare de susţinători.

Măsuri împotriva purtării vălului islamic au fost luate în mai multe ţări europene, cum ar fi Belgia, Franţa, Danemarca şi Spania. Autorităţile din Olanda vor lua o decizie săptămâna aceasta.

Guvernul elveţian a sugerat în schimb adoptarea unui set de legi care să le interzică oamenilor să îşi acopere faţa când interacţionează cu autorităţile şi să pedepsească orice persoană care forţează femeile să poarte vălul islamic cu până la trei ani de închisoare.

„Guvernul este conştient că acoperirea feţelor poate cauza probleme. Propunerile noastre vizează măsuri mai specifice”, a declarat un reprezentant al cabinetului.

„Propunerea legislativă ar fi ignorat complet părerile diferite ale cantoanelor şi le-ar fi luat posibilitatea de a decide singure cum vor să îi trateze pe arabii care îşi acoperă faţa”, a adăugat acesta.

Cel mai probabil, problema va fi dezbătută printr-un referendum naţional, după ce activiştii anti-musulmani au strâns peste 100.000 de semnături anul trecut pe această problemă.

Acoperirea completă a feţelor musulmanilor este o problemă controversată la nivel european. Unii consideră că vălul islamic este un simbol al discriminării femeilor musulmane şi ar trebui interzis prin lege.

„Acoperirea feţei este un simbol al islamismului radical şi nu are nicio legătură cu libertatea religioasă. Mai mult, este o formă de opresiune asupra femeilor”, a declarat Anian Liebrand, lider al activiştilor anti-musulmani.

„În Elveţia, ne arătăm feţele atunci când vorbim unii cu alţii”, a adăugat acesta.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici