- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (11.10.2016, 13:59)
- Gabriela Ghitcuta
Hackerul "Guccifer", cel care a dezvăluit că Hillary Clinton a folosit în interes de serviciu un cont personal de e-mail, a fost adus marţi din SUA în România
Hackerul român Marcel Lehel Lazăr, cunoscut sub presudonimul de “Guccifer”, a fost adus, marţi, din Statele Unite ale Americii în România pentru ispăşirea pedepsei, au declarat surse din cadrul ANP pentru MEDIAFAX.

Hackerul "Guccifer" a fost adus marţi din SUA în România pentru ispăşirea pedepsei
Surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că Marcel Lehel Lazăr, cunoscut sub presudonimul de “Guccifer”, a fost adus sub escortă, marţi, pe aeroportul Henri Coandă din Capitală şi încarcerat în penitenciarul Rahova.
Hackerul român a fost cel care a dezvăluit că Hillary Clinton a folosit în interes de serviciu un cont personal de e-mail pe durata mandatului de secretar de Stat şi a fost condamnat, pe 1 septembrie, la 52 de luni de închisoare de către un tribunal din statul american Virginia, conform Washington Post. Marcel Lehel Lazar, cunoscut sub presudonimul de “Guccifer”, a fost extrădat în Statele Unite în anul 2014 şi a pledat vinovat în luna mai 2016 la acuzaţiile de furt de identitate şi acces neautorizat asupra unor computere.
Odată cu folosirea în interes de serviciu a unui cont personal de email pe durata mandatului de secretar de Stat de către, Hillary Clinton a încălcat reglementările federale privind corespondenţa oficială. Acest lucru a fost dezvăluit pentru prima dată de Macel Lehel Lazăr, condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare de către judecătorul James C. Cacheris din statul Virginia.
Lazăr a recunoscut că a comis atacuri cibernetice asupra aproximativ 100 de americani de-a lungul unei perioade de 14 luni. Atacurile au vizat inclusiv celebrităţi, directori de afaceri şi personaje politice precum Sidney Blumenthal, un consilier cu care Clinton a corespondat folosind contul personal e-mail, confidenţi ai fostului preşedinte George W. Bush şi fostul secretar de stat Colin L. Powell. După ce a avut acces la conturile de email ale victimelor şi a aplicat diferite tactici inclusiv fraudă, furt de identitate şi hărţuire, Lazăr ar fi predat mass-media documentele furate.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe