- Home
- Externe
- KIEV, (19.07.2014, 13:32)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
HAOS la locul prăbuşirii avionului: Rebeli beţi caută obiecte de valoare şi trag FOCURI de avertisment. Kievul ACUZĂ că se distrug dovezi cu susţinerea Rusiei - FOTO
Reprezentanţii grupului de contact (Ucraina, Rusia, OSCE) au ajuns la un acord cu separatiştii proruşi pentru instituirea unei zone de securitate la locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei. Guvernul de la Kiev acuză insurgenţii proruşi că încearcă să distrugă, "cu susţinerea Rusiei", probele în ancheta privind doborârea avionului malaysian.
Urmărește
6029 afișări
HAOS la locul prăbuşirii avionului: Rebeli beţi caută obiecte de valoare şi trag FOCURI de avertisment. Kievul ACUZĂ insurgenţii proruşi că distrug dovezile cu susţinerea Rusiei. Malaysia: Este un "act de TRĂDARE" - FOTO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
UPDATE 13:37 Malaysia denunţă distrugerea dovezilor în cazul avionului, considerând că este un "act de trădare"
Malaysia avertizează că dovezi esenţiale în cazul prăbuşirii avionului în estul Ucrainei au fost distruse de insurgenţi, considerând că acesta este un "act de trădare" faţă de cele 298 de persoane decedate.
"Integritatea locului prăbuşirii a fost compromisă; există informaţii că indicii esenţiale au fost distruse. Orice interferenţă asupra locului catastrofei riscă să afecteze întreaga anchetă", afirmă ministrul malaysian al Transporturilor, Liow Tiong Lai, care sâmbătă se va deplasa în Ucraina.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
"Refuzul de a împiedica aceste interferenţe reprezintă un act de trădare a celor 298 de persoane decedate", a spus ministrul malaysian, citat de AFP.
UPDATE 13:32 Haos la locul prăbuşirii avionului: rebeli beţi caută obiecte de valoare, trag focuri de avertisment
Insurgenţi proruşi aflaţi în stare de ebrietate trag focuri de armă în aer, blochează accesul experţilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului malaysian şi sustrag obiecte ale pasagerilor decedaţi, afirmă surse locale, citate de Kyiv Post.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a anunţat că echipele sale au reuşit să ajungă la locul prăbuşirii avionului, dar nu pot securiza perimetrul pentru că sunt oprite de separatişti.
Potrivit unor surse, rebelii proruşi fură din bagajele victimelor avionului, iar unii insurgenţi în stare de ebrietate trag focuri de armă în aer cu mitraliere AK47.
UPDATE 11:52 Kievul susţine că insurgenţii proruşi distrug, cu susţinerea Rusiei, dovezile în cazul avionului
Insurgenţii proruşi încearcă să distrugă, "cu susţinerea Rusiei", probele în ancheta privind doborârea avionului malaysian, acuză Guvernul de la Kiev, citat de AFP.
"Insurgenţii proruşi încearcă să distrugă, cu susţinerea Rusiei, dovezile acestei crime internaţionale", anunţă Guvernul de la Kiev.
"Teroriştii au transportat 38 de victime la morga din Doneţk, unde specialişti care au un accent rus au anunţat că vor să efectueze autopsii. Teroriştii caută şi mijloace de transport de mare capacitate pentru transportarea fragmentelor fuselajului avionului în Rusia", precizează Guvernul ucrainean.
În urma negocierilor s-a stabilit crearea unei zone de securitate pe o rază de 20 de kilometri "care să permită Ucrainei atingerea obiectivului esenţial: identificarea corpurilor şi predarea acestora familiilor", a declarat Valentin Nalivaicenko, directorul serviciilor de securitate ucrainene.
Zeci de anchetatori şi observatori internaţionali au sosit la Kiev, în speranţa că vor putea ajunge la locul prăbuşirii avionului malaysian, despre care există suspiciuni că a fost doborat de separatiştii proruşi.
Malaysia a trimis o echipă de 62 de persoane, aşteptată sâmbătă în capitala Ucrainei.
Cursa MH17 a companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe