- Home
- Externe
- LONDRA, (28.12.2012, 08:52)
- Iuliana Enache
Herman Van Rompuy avertizează că David Cameron ar putea pune UE în pericol
Tentativele premierului britanic David Cameron de a recupera din prerogativele ţării sale de la Uniunea Europeană ar putea conduce la dizolvarea blocului comunitar, a avertizat preşedintele Consiliului european Herman Van Rompuy într-un interviu publicat joi în The Guardian.
Urmărește
1132 afișări
Herman Van Rompuy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cameron, care se confruntă cu presiuni din partea "euroscepticilor" din partidul său conservator, a declarat luna trecută că susţine apartenenţa Marii Britanii la UE, dar că vede "un nou acord" care să includă o procedură de neparticipare în cazul unor probleme-cheie.
"Dacă fiecare stat membru ar avea posibilitatea de a face o selecţie în politicile actuale pentru a participa la cele pe care le preferă şi a le respinge pe cele care îi plac mai puţin, Uniunea în general şi piaţa unică în particular s-ar dezintegra rapid", a declarat Van Rompuy.
"Toate statele membre pot avea - şi exprima - cereri speciale şi nevoi, iar acestea sunt întotdeauna luate în considerare în deliberările noastre", a adăugat el.
Dar potrivit lui Van Rompuy, schimbările în tratatele europene propuse de Cameron ar implica "proceduri lungi şi greoaie", care ar necesita unanimitatea celor 27 de membri.
Sondajele arată că britanicii preferă din ce în ce mai mult o ieşire completă din UE, care este percepută drept o instituţie care intervine în afacerile interne ale ţării şi care delapidează fonduri, în timp ce ţara este supusă unor măsuri de austeritate.
Dar premierul britanic a evitat până în prezent să propună clar un referendum privind menţinerea în UE, în pofida presiunilor exercitate de partidul său în favoarea unei poziţii clare pe această temă.
El a amânat astfel pentru începutul lui 2013 un discurs aşteptat în decembrie pe această temă.
Van Rompuy a declarat, de asemenea, pentru The Guardian că pentru el, retragerea Marii Britanii din UE ar fi ca şi cum "un prieten ar pleca în deşert".
Marea Britanie aparţine UE din 1973 dar nu a aderat la zona euro.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Când ai ajuns la un salariu de 1.000 de euro pe lună, îţi poţi permite să fii suveranist, naţionalist, anti-Bruxelles, etc.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Povestea omului care după ce a preluat afacerea familiei ce avea probleme uriaşe a decis să folosească ultimii bani pentru a cumpăra ceva ce nimieni nu voia. Unde a ajuns el acum?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cât a plătit Mohamed pentru 2 prăjituri, 2 dobrogene și 2 ceaiuri la brutăria deținută de Dragoș Bucur și Dana Nălbaru
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o singură felie de pizza în Aeroportul Otopeni acum, în 2025. Românii au crezut că este o eroare
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1066. Ucraina modifică sistemul de recrutare pentru a atrage tinerii între 18 şi 25 de ani / Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia / Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia / Putin e pregătit să discute cu Trump
-
ieri, 22:53
Incendiu puternic în Crevedia. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert