Video Hiroshima marchează 70 de ani de la primul bombardament nuclear din istoria lumii - FOTO, VIDEO

Clopotele au marcat joi, la ora locală 8.15 (2.15, ora României), la Hiroshima, 70 de ani de la lansarea dintr-un bombardier american a bombei atomice, primul atac nuclear din istoria omenirii, care a condus la capitularea Japoniei şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează Le Monde.

Urmărește
1379 afișări

Pe 6 august 1945, un bombardier de tip B-29, numit Enola Gay, care zbura la mare altitudine deasupra oraşului, larga o bombă pe bază de uraniu de o forţă destructivă echivalentă cu 16 kilotone de trinitrotoluen (TNT). Numărul morţilor este estimat la 140.000 la impact şi, ulterior, din cauza radiaţiilor.

"Rău absolut"

Premierul Shinzo Abe s-a aflat printre zecile de mii de persoane adunate în Parcul memorial al păcii din acest oraş situat în vestul arhipelagului, înconjurat de reprezentanţi din 100 de state, cel mai mare număr prezent vreodată la ceremoniile de la Hiroshima.

La ceremonii au participat, între alţii, ambasadoarea Statelor Unite în Japonia Caroline Kennedy şi subsecretara americană însărcinată cu controlul armamentului Rose Gottemoeller, oficialul american de cel mai înalt rang trimis vreodată de Washington la aceste comemorări anuale.

Primarul oraşului, Kazumi Matsui, a catalogat arma nucleară, într-un discurs, drept "răul absolut" şi a îndemnat lumea să acţioneze în vederea eliminării armelor nucleare.

"Pentru a coexista, avem nevoie să abolim răul absolut şi lipsa de umanitate pe care o reprezintă armele nucleare. Este timpul să acţionăm acum", a spus el.

Premierul Shinzo Abe a anunţat că Japonia va prezenta o nouă rezoluţie cu privire la abolirea armei nucleare, în cadrul Adunării Generale a ONU, în septembrie.

La trei zile de la bombardamentul de la Hiroshima, armata americană a largat o bombă pe bază de plutoniu asupra oraşului portuar Nagasaki, omorând 74.000 de oameni.

Aceste două bombe au dat lovitura de graţie Japoniei imperiale, care a capitulat pe 15 august 1945, marcând sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici