Hodorkovski vrea să cheme mai mulţi şefi de stat ca martori în instanţă
Avocaţii fostului preşedinte al companiei petroliere ruse Iukos, Mihail Hodorkovski, aflat în prezent în închisoare, au anunţat că vor solicita citarea în calitate de martor a unor preşedinţi de ţări occidentale şi inclusiv a premierului Vladimir Putin, scrie The Independent în pagina online.
Hodorkovski vrea să cheme mai mulţi şefi de stat ca martori în instanţă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Hodorkovski, care a fost considerat cel mai prosper om de afaceri din Rusia, a fost condamnat în 2005 la opt ani de închisoare sub acuzaţia de evaziune fiscală şi urmează să participe la un al doilea proces în urma căruia riscă să rămână la închisoare pentru încă 20 de ani.
Potrivit The Independent, susţinătorii omului de afaceri afirmă că ambele cazuri sunt motivate politic şi reprezintă o răzbunare personală a lui Vladimir Putin faţă de Hodorkosvki pe fondul unui acord informal cu Kremlinului conform căruia oligarhii nu trebuie să intre în politică. Procesul durează de mai mult de un an, iar acuzarea şi-a conturat pledoaria săptămâna aceasta.
Avocaţii fostului magnat vor începe luni prezentarea argumentelor şi au solicitat prezentarea în instanţă a peste 400 de martori.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Între aceştia se numără oameni de afaceri influenţi şi politicieni care au informaţii concrete despre caz. Avocaţii lui Hodorkovki au precizat că această problemă este sensibilă, iar numele martorilor nu pot fi încă făcute publice.
Însă pe listă figurează cu siguranţă Vladimir Putin, care, potrivit apărării, s-a întâlnit de mai multe ori în perioada în care a fost preşedinte cu Hodorkovki. Fostul preşedinte al companiei petroliere ruse Iukos a furnizat cotidianului The Independent o listă de întrebări pe care i le va adresa lui Putin. Purtătorul de cuvânt al premierului rus, Dmitri Peskov, a declarat pentru cotidianul Vedomosti că Putin a fost înştiinţat despre ele, dar este puţin probabil să ofere un răspuns.
"Premierul nu dispune de imunitate dacă se prezintă ca martor", a explicat avocatul lui Hodorkovski, Vadim Kliuvgant. Totuşi, el a recunoscut că este puţin probabil ca Putin să se prezinte în instanţă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO