Hollande dă asigurări, în Israel, că Franţa nu va face concesii în dosarul nuclear iranian

Franţa nu va face concesii în domeniul proliferării nucleare, a dat asigurări preşedintele Francois Hollande la sosirea în Israel într-o vizită dominată de criza nucleară iraniană.

Urmărește
122 afișări
Imaginea articolului Hollande dă asigurări, în Israel, că Franţa nu va face concesii în dosarul nuclear iranian

Benjamin Netanyahu şi Francois Hollande (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Atât timp cât nu avem certitudinea că Iranul a renunţat la arma nucleară, vom menţine toate solicitările şi sancţiunile", a promis Hollande într-un scurt discurs rostit pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.

"Franţa consideră că proliferarea nucleară este un pericol, o ameninţare, iar Iranul este o ameninţare la adresa Israelului, a regiunii, a întregii lumi", a adăugat Hollande.

"Franţa va ţine cont de poziţia Israelului, dar îşi dă seama că în joc este securitatea întregii planete", a încheiat Hollande.

Israelul încearcă să convingă Statele Unite şi Franţa să nu accepte un acord cu Iranul dacă regimul de la Teheran nu va prezenta garanţii clare că va renunţa definitiv la ambiţiile nucleare cu caracter militar. Premierul Benjamin Netanyahu a avertizat că un acord inadecvat în domeniul nuclear cu Iranul poate conduce la război, pledând pentru menţinerea sancţiunilor împotriva regimului islamist de la Teheran.

Negocierile Iranului cu reprezentanţii Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei, Rusiei, Chinei şi Germaniei s-au încheiat pe 9 noiembrie, la Geneva, fără un acord, dar vor fi reluate pe 20 noiembrie. Washingtonul şi Moscova au semnalat că există posibilitatea ajungerii la un acord cu Iranul în curând. Israelul a avertizat în mai multe rânduri că ar putea lansa atacuri preventive împotriva instalaţiilor nucleare iraniene. Israelul, Statele Unite şi Uniunea Europeană suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici