Prima pagină » Știri externe » Hollande, Merkel şi Rajoy se vor deplasa miercuri în zona prăbuşirii avionului companiei Germanwings

Hollande, Merkel şi Rajoy se vor deplasa miercuri în zona prăbuşirii avionului companiei Germanwings

Preşedintele francez, Francois Hollande, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi premierul spaniol, Mariano Rajoy, se vor deplasa miercuri în zona prăbuşirii avionului companiei Germanwings, în sud-estul Franţei, informează presa franceză.
Hollande, Merkel şi Rajoy se vor deplasa miercuri în zona prăbuşirii avionului companiei Germanwings

Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit marţi dimineaţă într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei, în apropierea localităţii Barcelonnette.

Avionul decolase de la Barcelona la ora 10.01 (11.01, ora României) şi urma să ajungă la Dusseldorf, în nordul Germaniei, însă a dispărut de pe ecranele radarelor în jurul orei 11.15 (12.15, ora României).

Printre persoanele aflate la bordul avionului companiei Germanwings erau 67 de cetăţeni germani, 45 de spanioli, zeci de turci şi cel puţin un belgian.