Imagini filmate de Alfred Hitchcock în lagărele naziste, difuzate în premieră - VIDEO

Imagini filmate pentru un documentar pierdut, realizat de Alfred Hitchcock în lagărele de concentrare naziste, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost difuzate în premieră la New York.

Urmărește
15237 afișări
Imaginea articolului Imagini filmate de Alfred Hitchcock în lagărele naziste, difuzate în premieră - VIDEO

Imagini filmate de Alfred Hitchcock în lagărele naziste, difuzate în premieră

Imaginile-document au fost proiectate, joi, ca parte a unui documentar realizat de Brett Ratner, intitulat "Night Will Fall", care prezintă istoria din spatele realizării filmului lui Alfred Hitchcock ce nu a mai fost difuzat în epocă din motive politice, potrivit contactmusic.com.

Imaginile au fost filmate de soldaţi special antrenaţi pentru a imortaliza dovezile atrocităţilor comise de nazişti descoperite de forţele aliaţilor în lagărele de concentrare. Acestea ar fi trebuit să fie folosite ca dovezi împotriva liderilor germani acuzaţi de crime de război.

Dar, înainte ca Alfred Hitchcock să finalizeze documentarul "German Concentration Camps Factual Survey", proiectul a fost oprit, deoarece autorităţile britanice au încercat să încheie o alianţă cu Germania împotriva Uniunii Sovietice.

Brett Ratner a produs noul documentar, "Night Will Fall", care spune istoria filmului lui Hitchcock şi conţine o serie de interviuri cu unii dintre soldaţii care au filmat imaginile din lagărele de concentrare naziste.

Actriţa Helena Bonham Carter şi-a împrumutat vocea pentru această producţie, fiind naratorul poveştii.

"Night Will Fall" a fost proiectat pe 15 ianuarie, la Museum of Jewish Heritage din New York, şi va fi difuzat de HBO la sfârşitul acestei luni, pentru a coincide cu împlinirea a 70 de ani de la eliberarea prizonierilor de la Auschwitz, unul dintre cele mai dure lagăre de concentrare, unde naziştii au torturat şi ucis evrei.

La începuturile carierei, cu mult înainte de succesele lui hollywoodiene, cineastul britanic Alfred Hitchcock a regizat o serie de filme ce purtau deja amprenta celui care a fost numit ulterior "marele maestru al suspansului". În ciuda faptului că a fost nominalizat de şase ori la premiile Oscar, printre care pentru filmele "Psycho", "Păsările/ The Birds" şi "În spatele ferestrei/ Rear Window", Alfred Hitchcock nu a reuşit niciodată să plece acasă cu o statuetă a Academiei de film americane.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici