INCENDIU de vegetaţie în SUA: Trei persoane sunt rănite şi altele sunt blocate

Trei persoane au fost rănite, iar unii locuitori şi ajutori de şerif sunt blocaţi într-o zonă evacuată din cauza unui incendiu de vegetaţie care se extinde, în sudul Californiei.

Urmărește
68 afișări
Imaginea articolului INCENDIU de vegetaţie în SUA: Trei persoane sunt rănite şi altele sunt blocate

INCENDIU de vegetaţie în SUA: Trei persoane sunt rănite şi altele sunt blocate (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Un purtător de cuvânt al Serviciului american al Pădurilor, John Miller, a declarat în noaptea de miercuri spre joi că un civil a suferit arsuri şi a fost trimis la spital. Doi pompieri au fost de asemenea răniţi, dar detalii despre situaţia lor nu erau disponibile, relatează postul CBS în pagina electronică.

O purtătoare de cuvânt a pompierilor la nivelul statului, Julie Hutchinson, a declarat că incendiul de lângă Banning bloca o autostradă pe care încercau să părăsească zona unii locuitori, îndemnaţi să se adăpostească. Ajutori de şerif care au încercat să îi evacueze au rămas blocaţi împreună cu ei. Nu era clar despre câte persoane este vorba, dar Hutchinson a anunţat că oficialii încearcă să evalueze situaţia acestora.

Anterior a fost anunţată izbucnirea într-o zonă rurală a unui incendiu, care se extinde foarte rapid, ameninţând trei comunităţi din care au fost evacuate persoane, iar două care ar fi ars. Incendiul s-a extins, în patru ore după ce a izbucnit, pe o suprafaţă de peste 2.000 de hectare, potrivit Departamentului californian pentru Silvicultură şi Protecţiei la Incendii.

Posturi de televiziune au prezentat imagini cu cel puţin cinci structuri arzând într-o zonă izolată, dintre care două păreau să fie case, însă oficiali nu au confirmat incendii de locuinţe.

Peste 400 de pompieri, cinci elicoptere şi avioane de intervenţie la incendii acţionau împotriva flăcărilor în ţinutul Riverside, lângă Banning. Evacuări obligatorii au fost anunţate în comunităţile rurale Poppet Flats, Twin Pines şi Silent Valley, iar centre de evacuare au fost create la licee în Hemet şi Banning.

La o distanţă de aproximativ 50 de kilometri sud-vest, pompieri luptau împotriva unui incendiu pe o suprafaţă de aproximativ 450 de hectare, izbucnit luni, la sud-vest de Lake Elsinore. Acest incendiu a fost controlat în proporţie de 78% şi urmează să fie controlat integral vineri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici