- Home
- Externe
- (14.09.2015, 05:56)
- Gabriela Badica
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Îngerul Morţii", omul care a declarat război grupării teroriste Stat Islamic - FOTO, VIDEO
Ayyub Faleh al-Rubaie, cunoscut şi sub numele de Abu Azrael (n.r. "Îngerul Morţii" în arabă) e un militant irakian care a ajuns în atenţia presei după ce şi-a abandonat cariera de profesor universitar pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic.
Urmărește
68907 afișări
Abu Azrael (Foto: Captura Video)
În ultimele luni, Azrael s-a înrolat în brigada Imam Ali, o grupare de militanţi irakieni şiiţi, al cărui obiectiv e să distrugă Statul Islamic. În contextul în care luptele împotriva jihadiştilor s-au intensificat în Irak, Azrael este considerat unul dintre eroii care au ajutat la eliberarea oraşului Tikrit, situat la 140 de kilometri nord-vest de capitala Bagdad, din mâna islamiştilor SI.
Presa internaţională scrie că aceasta a fost prima dintr-o serie de ample campanii menite să elibereze teritorii importante din nordul Irakului cucerite de extremiştii sunniţi. Redobândirea controlului asupra Tikritului va asigura o rută de aprovizionare pentru o viitoare operaţiune a forţelor irakiene pentru a recuceri oraşul Mosul, cucerit de militanţii extremişti în iunie 2014.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce trebuie să știi despre alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie? Aproape 19.000 de secții de votare vor fi deschise pe teritoriul României începând cu ora 07:00
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
Potrivit BBC, care citează France Presse, Azrael ar avea în jur de 40 de ani şi a făcut parte din Armata Mahdi, o miliţie care a luptat împotriva forţelor americane din Irak. De asemenea, BBC mai notează că Azrael a luptat şi în Damasc, împotriva rebelilor care doreau căderea regimului preşedintelui Assad.
Azrael a fost vizibil pe reţelele sociale şi recent, când a postat o înregistrare în care îi dă foc unui terorist ISIS, după care îi ciopârţeşte trupul ars cu o sabie, nu înainte de a spune spre cameră: "Teorişti ISIS, asta e soarta voastră, o să vă tăiem ca pe shaworma".
În alte imagini, Azrael apare mânuind diverse arme, săbii sau topoare, însă presa internaţională scrie că, dincolo de cruzimea cu care îi execută pe teroriştii ISIS, Azrael e cunoscut şi pentru farsele sale de pe câmpul de luptă, precum şi pentru simţul umorului.
Citeşte şi: Un nou trend printre militanţii jihadişti: Copii cu însemnele Statului Islamic şi cu arma în mână, pe reţelele sociale - FOTO
Într-o înregistrare, "Îngerul Morţii" glumeşte şi se relaxează alături de camarazii săi după o luptă, în alta se foloseşte de un walkie-talkie al unui terorist capturat pentru a le face o farsă jihadiştilor, în timp ce un al treilea filmuleţ îl înfăţişează pe glumeţul Azrael furând o cană de ceai dintr-o bază ISIS.
În cele mai multe fotografii Azrael apare râzând, iar povestirile despre familia sa reuşesc să îi înduioşeze pe fanii care îi urmăresc conturile de social media. Astfel, de curând, "Îngerul Morţii" a spus că atunci când îşi ia cei 5 copii de la şcoală e foarte paşnic şi că doar jihadiştilor le e rezervată latura sa răzbunătoare.
France 24 consemnează că Azrael e cunoscut şi pentru fraza cu care îşi încheie unele dintre înregistrări, dedicată jihadiştilor şi devenită un adevărat motto pentru susţinătorii săi: "Illa Tahin" (n.r. în traducere aproximativă "o să vă transformăm în cenuşă").
Reacţiile faţă de cruzimea cu care Azrael ucide terorişii islamici sunt împărţite. Unii dintre internauţi sunt furioşi pentru că Azrael şi brigada de miliţie şiită din care face parte promovează acelaşi tip de cruzime întâlnită şi în înregistrările Statului Islamic, în timp ce alţii îi laudă faptele şi politica de luptă, rezumată la dictonul "ochi pentru ochi".
Citeşte şi: Imagini ŞOCANTE: ISIS a dat publicităţii o înregistrare în care un copil de 3 ani decapitează un ursuleţ de pluş - FOTO, VIDEO
Un utilizator de Twitter kurd l-a catalogat drept "thug" (n.r. termen afectuos utilizat pentru a desemna un criminal), în timp ce un altul a catalogat faptele sale drept "înfiorătoare", după care a scris: "Crimele de război nu au niciodată justificare."
Citeşte şi: INEDIT: Gruparea Statul Islamic a dat publicităţii o broşură turistică. Cum îi îmbie jihadiştii pe turişti - FOTO, VIDEO
Alţi internauţi l-au supranumit pe Azrael "un Rambo al Irakului", motivând că au ales această poreclă inspiraţi de constituţia sa ateltică, dar şi de ferocitate cu care îi ucide pe luptătorii ISIS.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Un nou trend printre militanţii jihadişti: Copii cu însemnele Statului Islamic şi cu arma în mână, pe reţelele sociale - FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe