„Suntem pregătiţi pentru un armistiţiu, pentru a evita un dezastru umanitar în regiunea Donbas”, a declarat Aleksandr Zaharcenko, noul „premier” al autoproclamatei „Republici populare Doneţk”.
Zaharcenko a avertizat, potrivit Reuters, că oraşul Doneţk, principalul fief al insurgenţilor, riscă să rămână fără apă, alimente şi electricitate. Însă liderul rebel susţine că insurgenţii sunt pregătiţi să apere oraşul.
„În eventualitatea unui asediu asupra oraşului, numărul victimelor va creşte simţitor. Nu există culoare umanitare. Nu avem provizii de medicamente, iar alimentele sunt pe sfârşite”, a spus Zaharcenko.
Administraţia de la Kiev a propus în mai multe rânduri un armistiţiu, condiţionat însă de predarea armelor de către insurgenţi.